Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Talibanii se răzbună în Afganistan: imagini terifiante, surprinse în Jalalabad

A început răzbunarea talibanilor în Afganistan. Cel puţin 3 oameni au fost ucişi şi peste 10 răniţi, după ce teroriştii au deschis focul la primul protest faţă de regimul lor. În bătaia armelor sunt şi toţi cei care încearcă acum să ajungă pe aeroportul din Kabul, singura poartă rămasă deschisă spre libertate. 33 de români au anunţat că sunt în capitala afgană, însă doar 15 dintre ei au cerut până acum să fie evacuaţi.

de Redactia Observator

la 19.08.2021 , 06:58

Imaginile terifiante au fost surprinse în Jalalabad, al cincilea oraş ca mărime al ţării. Îngroziţi că vor fi conduşi din nou de talibani, mii de oamenii au ieşit pe străzi. Protestul a fost rapid înăbuşit în sânge.

Situaţia este tot mai disperată şi în jurul aeroportului din Kabul. Sunt lăsaţi să intre doar cei care au acte prin care pot justifica zborul. Un bărbat care încerca să sară zidul în încercarea a prinde o cursă spre libertate a fost împuşcat de talibani. În Kabul sunt în continuare zeci de conaţionali şi nu toţi au reuşit să ajungă la aeroport.

O aeronavă a Grupului de transport aerian strategic a decolat ieri de la o bază aeriană din Ungaria cu destinaţa Kabul pentru a evacua o parte din românii prinşi în ţara cucerită de talibani, iar de la Bucureşti a fost trimis tot în sprijinul lor şi un avion C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române.

Vezi și

Cea de-a doua aeronavă militară din România a fost pregătită. Este gata de decolare de aici de pe Baza Aeriană 90. Ar trebui să îi preia în mod normal pe românii aduşi de o altă aeronavă militară într-o ţară din apropiere.

Pe acelaşi subiect

În faţa presei, talibanii sunt într-o campanie agresivă de spălare a imaginii. Prezintă o viaţă idilică în care oamenii se pot bucura de aceleaşi libertăţi pe care le-ar avea în Occident. În spaţiul public au apărut imagini cu ei în parcurile de distracţii, pe pista de karturi sau în sala de fitness. În prima conferinţă pe care o ţine de la preluarea puterii, purtătorul de cuvânt al organizaţiei teroriste a promis că nu vor urma răzbunări, iar femeile vor putea merge la şcoală şi să muncească.

Fati Ma e în România de 4 ani, dar întreaga familie i-a rămas în Afganistan

Fati Ma studiază în România, care îi este casă de 4 ani.  Anul acesta a intrat la ASE şi spera să se poată întoarce după studii acasă. Nu crede o iotă din ce spun reprezentanţii noii puteri. "Tot nu putem să avem încredere, pentru că tot sunt un grup de terorişti, care au fost şi înainte şi nu credem că s-a schimbat ceva", a declarat Fati Ma.

Tânăra are aproape toată familia în Afganistan. Nu ştie dacă îşi va mai vedea vreodată rudele şi prietenii. "Sunt închişi în casă, nu pot ieşi şi caută un drum ca să iasă de acolo. Talibanii acum nu îţi dau voie să ieşi din ţară", a declarat Fati Ma.

În fiecare zi din ultimele 10, 30.000 de afgani au reuşit să fugă din ţară, după ce alţi aproape jumătate de milion au părăsit Afganistanul de la începutul anului. Drumul lor spre o viaţă mai bună în Occident trece de multe ori şi pe la noi. O tânără de 24 de ani a fost prinsă de Poliţia de Frontieră cu un adolescent afgan în valiză. Voia să îl treacă ilegal graniţa pentru a ajunge în Austria.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Talibanii se răzbună în Afganistan: imagini terifiante, surprinse în Jalalabad