Au lansat sau nu ruşii un ICBM în Ucraina? Oficiali occidentali neagă. Momentul atacului asupra Dnipro, filmat
Mai mulţi oficiali occidentali citaţi de BBC, ABC News, CBS News şi Reuters au negat informaţia că armata rusă a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) asupra Ucrainei, precizând că a fost o rachetă balistică cu rază intermediară. Nici Volodimir Zelenski nu a confirmat 100% atacul, spunând că Ucraina a fost atacată cu o "nouă rachetă rusească" care are "caracteristicile" unui ICBM. Rusia a refuzat să comenteze.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Război în Ucraina. Doi oficiali americani şi unul occidental au negat în presa americană că Rusia a folosit pentru prima dată în istorie o rachetă balistică intercontinentală, în atacul de joi dimineaţă asupra Ucrainei. Forțele aeriene ucrainene au transmis că Rusia a atacat oraşul ucrainean Dnipro cu nouă rachete, dintre care una era intercontinentală. Cu toate astea, oficialii occidentali se îndoiesc că ruşii au folosit o rachetă ICBM.
Oficialii occidentali neagă că Rusia a lansat un ICBM în Ucraina
Doi oficiali americani care au vorbit cu CBS News sub protecţia anonimatului au spus că a fost vorba de o rachetă balistică, dar nu de una intercontinentală. Unul dintre ei a precizat că este o rachetă balistică cu rază intermediară, lansată din Volgograd, Rusia, pentru a viza Dnipro. Dacă informaţia este exactă, înseamnă un traseu de 800 de km.
Şi ABC News citează un oficial occidental care susţine că nu pare a fi un atac cu ICBM. A fost o rachetă balistică, îndreptată spre Dnipro, în sud-estul Ucrainei, a spus oficialul citat.
- Zelenski spune că Ucraina a fost atacată cu o nouă rachetă cu "caracteristicile" unui ICBM: "Vecinul nebun ne...
- Ce este o rachetă ICBM
- Ruşii au oprit-o pe Zaharova cu un telefon în direct să nu comenteze atacul cu rachetă ICBM în Ucraina
- Rusia a lovit Ucraina pentru prima dată cu o rachetă balistică intercontinentală ICBM, acuză Kievul....
Un oficial ucrainean a declarat pentru ABC News că armata ucraineană este "95% sigură" că a fost un atac cu o rachetă balistică intercontinentală, dar a adăugat că încă examinează fragmentele rachetei de la sol și nu au ajuns încă la o concluzie finală.
Şi Reuters relatează, citând un oficial american, că Rusia a lansat o rachetă balistică cu rază intermediară, nu un ICBM.
Care este diferența dintre un ICBM și o rachetă balistică cu rază intermediară? Distanța pe care o poate parcurge. O rachetă balistică este o armă autodirijată, propulsată de o rachetă, care cade către ținta sa prin forța gravitației. Potrivit Asociației pentru Controlul Armelor din SUA, rachetele balistice cu rază intermediară călătoresc între 3.000-5.500 km, în timp ce rachetele balistice intercontinentale (ICBM) parcurg mai mult de 5.500 km.
Expert: Statele Unite ar fi intrat în alertă
Filmările cu momentul atacului sunt surprinse de camere de supraveghere şi nu sunt suficient de clare pentru a stabili ce rachetă a fost folosită de fapt, explică BBC. Un expert militar consultat de BBC a pus la îndoială acuzaţia Ucrainei că ruşii au folosit o rachetă balistică intercontinentală (ICBM).
Mark Cancian, consilier principal la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, a explicat că SUA ar fi detectat lansarea unui ICBM de către armata rusă. "De obicei, ICBM-urile nu au focoase convenționale. Dacă unul ar fi fost lansat dintr-un siloz operațional, Statele Unite ar fi intrat în alertă temându-se că este un atac nuclear", a spus Cancian.
Pe baza imaginilor care circulă online, Cancian a spus că este posibil să fi fost o rachetă balistică cu rază mai scurtă de acțiune decât ICBM-urile. "Filmările sugerează cu tărie o rachetă balistică din cauza unghiului de cădere. Nu există niciun indiciu care să confirme că racheta a fost un ICBM", a spus el. Alți experţi au atras atenţia că utilizarea unui ICBM pentru a ataca ținte ucrainene ar fi o mișcare costisitoare pentru Rusia.
Reacţia lui Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că rachetă rusească trasă spre Dnipro are "caracteristicile" unei rachete balistice intercontinentale (ICBM). "Toate caracteristicile - viteza, altitudinea - indică că este o rachetă balistică intercontinentală. Examinările sunt în curs. Este evident că Putin folosește Ucraina ca teren de testare", a transmis Zelenski.
Momentul atacului asupra Dnipro, filmat
Racheta balistică intercontinentală trasă joi dimineaţa de Rusia asupra oraşului Dnipro nu avea focos nuclear, a anunţat pentru AFP o sursă din cadrul forţelor aeriene ucrainene. Ukrainska Pravda, unul din cele mai importante siteuri de ştiri ucrainene, a relatat, citând surse neprecizate, că ar fi vorba de o racheta balistică intercontinentală "RS-26 Rubej", cod NATO "SS-X-3".
Tot Ukrainska Pravda a publicat şi imagini cu momentul atacului din Dnipro, surprins de o cameră de supraveghere, în care susţine că ruşii au folosit o rachetă ICBM.
Zaharova, somată în direct să nu comenteze atacul rusesc
Rusia a refuzat să comenteze. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus doar că o astfel de întrebare ar trebui adresată Ministerului Apărării al Rusiei. Iar purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova a fost sunată la telefon chiar în timpul unei conferinţe de presă în direct și i s-a cerut să nu comenteze atacul, relatează Meduza. Datorită microfoanelor s-a auzit o voce gravă la celălalt capăt al firului. "În ceea ce priveşte atacul cu rachetă balistică asupra Iujmaş (uzină de rachete şi sateliţi), despre care Occidentul a început să vorbească, nu comentaţi deloc!", i-a transmis interlocutorul său neidentificat, care nu a menţionat vreo rachetă intercontinentală. "Da, mulţumesc", a răspuns Maria Zaharova, înainte de a închide şi de a-şi relua conferinţa de presă. Uzina Pivdenmaş (Iujmaş, în limba rusă) este situată în apropiere de centrul oraşului Dnipro, în zona central-estică a Ucrainei.
Corespondentul BBC, Paul Adams, aflat la Dnipro, a transmis joi că orașul a fost zguduit de o serie de explozii care au început după cinci dimineața și au durat aproximativ trei ore. Nu este clar ce a fost lovit, dar s-au auzit patru explozii în zona unui mare complex industrial, nu departe de centrul orașului Dnipro, potrivit acestuia. Ucrainenii susţin că atacul a făcut doi răniţi şi pagube minore la Dnipro.
Diferența dintre o rachetă balistică şi una ICBM
Există patru tipuri de rachete balistice - cu rază scurtă de acțiune, rază medie, cu rază intermediară și rază lungă, cunoscute și sub numele de intercontinentale.
Rachetele cu rază scurtă de acțiune pot călători până la 1.000 km și sunt cunoscute și sub denumirea de rachete balistice "tactice". Racheta cu rază medie de acțiune poate călători între 1.000 și 3.000 km și este cunoscută sub numele de rachetă balistică "de teatru". Cele intermediare poate parcurge între 3.000 și 5.500 km, iar cea cu rază lungă - ICBM - poate călători peste 5500 de km.
Asta înseamnă că unele rachete balistice intercontinentale ar putea lovi ținte practic oriunde pe Pământ. Toate rachetele balistice pot transporta atât focoase nucleare, cât şi convenționale. Însă rămâne neclar ce tip de rachetă a folosit Rusia pentru a ataca Ucraina joi dimineață.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰