Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Viorica a cumpărat cu 139.000 de euro o garsonieră și un apartament într-un bloc neterminat. A urmat cea mai mare "țeapă" din ultimii 30 de ani

20 de milioane de euro a încasat un investitor israelian de la cei pe care i-a convins să îşi cumpere, încă din stadiul de proiect, o garsonieră sau un apartament în Planorama - un proiect imobiliar ambiţios, în zona Doamna Ghica. A fost cea mai mare ţeapă imobiliară de la Revoluţie încoace: dezvoltatorul a fugit cu banii când terminase doar unul din cele patru imobile. Inclusiv cântăreaţa Andreea Bălan a pierdut 90.000 de euro în proiectul Planorama. A fost doar unul din cei 571 de oameni pentru care locuinţa de vis a fost în Coşmar Residence

de Redactia Observator

la 19.09.2022 , 21:25

Florin Vasile, preşedintele blocului T3 Planorama: Sunt oameni care au divorţat din cauza acestui proiect, sunt oameni care au murit înainte să li se dea apartamentul. 

Florin Vasile e, azi, preşedintele blocului T3, singurul terminat, în proiectul Planorama. S-a îmbolnăvit aşteptând să se mute în casa mult-visată. 

Florin Vasile, preşedintele blocului T3 Planorama: Ajunsesem să dorm doar cu pastile de dormit şi am ajuns să fac şi un AVC din cauza asta.

Vezi și

Sunt 17 ani de când un investitor israelian a promis că va ridica, în zona Doamna Ghica din Sectorul 2, patru blocuri turn cu câte 15 etaje. Proiectul imobiliar nu este gata nici astăzi. Banii plătiţi de cumpărători nu au fost niciodată recuperaţi. 

Pe acelaşi subiect

Viorica Candet, cumpărător: Un fel de Caritas imobiliar. E o chestie care mă face să plâng. A fost totul aşa, o comedie. O comedie tristă. 

Florin Vasile, preşedintele blocului T3 Planorama: Nu s-ar fi gândit nimeni. Efectiv totul era absolut roz.

Situaţia a fost roz doar pentru investitor. A încasat, încă din stadiul de proiect, 20 de milioane de euro de la cumpărători. 

Blocul T3 este singurul finalizat şi locuit. Din cele 280 de apartamente, 278 au fost vândute. Blocul T4 este construit doar pe jumătate. Pentru 173 de locuinţe din bloc au fost semnate contracte. Blocul T1 nu este construit nici pe sfert, dar investitorul a încasat avans pentru 119 apartamente şi garsoniere. Blocul T2 e doar o groapă în mijlocul ansamblului rezidenţial.

Coșmar Residence. Firma a dat faliment, iar dezvoltatorul Planorama a dispărut fără urmă

Sute de oameni şi-au pierdut economiile de-o viaţă. Mulţi încă plătesc credite la bănci. Viorica plăteşte rate de 17 ani. Pe ea dezvoltatorul a păcălit-o de două ori.

Viorica Candet, cumpărător: Am cumpărat garsoniera în 2006. În 2009 nu era gata. Între timp ne-am păcălit şi am mai cumpărat un apartament în T1. 

Garsoniera a costat 37.000 de euro, bani din economiile copiilor. Apartamentul de două camere, echivalentul a 102.000 de euro. Ce nu a avut strâns, a luat împrumut de la bancă. În franci elveţieni, că aşa era moda. 

Viorica Candet, cumpărător: 62.000 de franci elvetieni. Mi-am pus casa gaj. 

Reporter: Mai aveţi de plată la credit?

Viorica Candet, cumpărător: Da, până în 2027.

A aflat de la avocaţi că ar fi trebuit să fie mai atentă la ce a semnat. 

Viorica Candet, cumpărător: Pur şi simplu era acolo o chichiţă. Îţi fac casa, nu ţi-o fac, nu ai ce să-mi faci. 

În 2010 magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis că oamenii îşi pot recupera banii doar dacă întreg proiectul va fi cumpărat de un alt dezvoltator, doar că asta presupune ca toate cele 4 blocuri să fie finalizate. 

Andreea Bălan, printre persoanele care a cumpărat apartamente în ansambul rezidențial

Cele două artiste ale fostei trupe Andre au vrut şi ele să locuiască în Planorama. Andreea Bălan a semnat contractul în 2007.

Andreea Bălan, artistă: Timp de un an jumătate am dat vreo 90.000 euro. Din 3 ediţii "Dansez pentru Tine", cea din Mexic si celelalte două din România, plus o campanie electorală. Toţi banii i-am dat acolo. 

Voia un apartament la etajul 11, din etajele superioare ale blocului T4 a fost ridicat doar scheletul. 

Andreea Bălan, artistă: Am crezut că e doar o pauză, că trece iarna, mai trece o iarnă... Am angajat o firmă de avocatură şi s-a facut un proces. 

În proces s-au înscris toţi cei care au pierdut bani. Pentru Andreea, surprizele au continuat. S-a trezit cu conturile blocate. Tabloidele scriau că nu şi-a plătit dările către stat. În fapt, ANAF-ul a vrut să recupereze doar de la ea taxa de timbru pentru procesul colectiv. 

Andreea Bălan, artistă: Dacă tu ai bani, îţi luăm ţie banii. Și a trebuit să mai fac eu un alt proces cu fiscul din Ploieşti şi între timp celelalte firme să-si plătească cota lor.

15 ani mai târziu, Andreea le-a pus cruce banilor pierduţi la Planorama. Singurul bloc locuit astăzi, T3, a fost terminat de proprietari. 

Florin Vasile, preşedintele blocului T3 Planorama: Părea că se doreşte foarte tare să se termine acest proiect în condiţiile din contract şi părea că se poate.

În 2007 constructorul de la Planorama a intrat în faliment. În 2008 lucrările au fost oprite definitiv

Florin Vasile, preşedintele blocului T3 Planorama: Atunci am început să ne panicăm. Blocul era la 90% şi eu plătisem 90% şi ca mine majoritatea. Unii plătiseră chiar 100%. 

Doar cei care au cumpărat în acest bloc au reuşit să devină proprietari, cu ajutorul unei clauze din contract. 

Florin Vasile, preşedintele blocului T3 Planorama: Era o clauză care spunea că: cu efectuarea plăţii integrale, a ultimei rate, se face transferul automat către proprietar. A fost 70% noroc şi 30% insistenţele noastre.

De la proprietar în acte până la a locui în casa ta a fost, însă, cale lungă. Blocul nu era gata. L-au terminat proprietarii, după ce au mai investit, împreună, încă 300.000 de euro. 

Florin Vasile, preşedintele blocului T3 Planorama: A fost mai ușor decât să stai în instante. Am lucrat, am făcut chiar lucruri mai bune decât le proiectaseră ei. 

Florin e azi vecin, în acte, cu multipla campioană olimpică la canotaj Elisabeta Lipă

Elisabeta Lipă, preşedinte Federaţia Română de Canotaj: Ei la început au părut oameni foarte serioşi, deschişi. Proiectul arăta extrem de frumos.

Aşa că a plătit şi ea 40.000 de euro pentru o garsonieră şi 10.000 de euro pentru un loc de parcare. 

Elisabeta Lipă, preşedinte Federaţia Română de Canotaj: Premiile se duceau pe ratele de la garsonieră. A fost enorm de greu. Faptul că am devenit proprietari, am devenit pentru că s-a pus presiune pe dezvoltatori. Nu i-am lăsat, nu i-am lăsat de capul lor.

Un coşmar s-a dovedit a fi Planorama, atât pentru cei 571 de păgubiţi, cât şi pentru cei 278 de proprietari care locuiesc, după ani de chin, în casa pe care au visat-o. Coşmar Residence revine săptămâna viitoare, aflăm la ce alte practici apelează dezvoltatorii când vor să scape de antecontracte şi cum să ne protejăm de ţepe. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Exclusiv Observator » Viorica a cumpărat cu 139.000 de euro o garsonieră și un apartament într-un bloc neterminat. A urmat cea mai mare "țeapă" din ultimii 30 de ani