Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Renumită pentru izvoarele sale miraculoase, staţiunea Pucioasa e pustie. De 6 ani în funcţie, primarul încă nu ştie de ce nu vin turiştii

Staţiuni de dezinteres naţional, episodul 3. O apă care vindecă oasele şi pielea, plămânii şi chiar afecţiunile neurologice. Pare un mit, este reală şi totuşi, nimeni n-o mai caută. Niciun turist nu am găsit în staţiunea Pucioasa, faimoasă pentru izvoarele sale miraculoase. De ce - este o întrebare la care nici primarul n-a putut răspunde. Reporterii Observator au găsit explicaţia, în seria Staţiuni de Dezinteres Naţional.

de Bianca Iacob

la 09.02.2023 , 15:53

Reporter: Să zicem că sunt turist. Ce putem face noi astăzi?

Reprezentant turism: Peste un an de zile vă pot spune să mergeți la baza de tratament care se deschide. Anul viitor poate v-aș spune că puteți merge să vedeți un film. Acum nu vă pot spune lucrul acesta. Dar ce se va întâmplă peste un an este altă treabă.

Pucioasa, faimoasă cândva pentru izvoarele sale miraculoase

Vezi și

La centrul de informare din Pucioasa intră 30 de turişti pe săptămână, în vârf de sezon. Astăzi, reporterii Observator sunt singurii vizitatori dintr-un oraş cândva înfloritor. Era un simplu sat când un medic militar rus i-a descoperit izvoarele tămăduitoare, acum aproape două secole. Apa bogată în sulf, numită popular pucioasă, i-a dat şi numele şi renumele. Aici au început să vină medici, scriitori, muzicieni şi mai apoi oaspeţi din toată ţara. Spectacolele răsunau în restaurante, pe bulevarde sau în vile elegante. Acum, în schimb.

Pe acelaşi subiect

Reprezentant turism: Nu vă pot recomanda decât să vă plimbaţi. În momentul acesta. Sau puteţi servi o cafea bună.

Reporter: Festivaluri sunt, de exemplu?

Reprezentant turism: Nu sunt în momentul de faţă. Avem şansa să mergem 20 de km către Târgoviste, ca să ne ocupăm timpul.

Reporterii Observator decid totuşi să rămână în Pucioasa. Alin Niţescu a crescut aici şi azi e city-manager în oraşul copilăriei, degradat sub ochii lui.

Alin Niţescu, city manager: Majoritatea vilelor din oras sunt private, noi am incercat sa preluam şi s-ar putea face să aibă o utilitate şi să fie renovate. În perioada interbelică, cam toată lumea făcea acest lucru, închiria camere.Toţi se duceau şi îşi luau apă de la izvor şi cărau apă fiecare la el acasă.

Gara este de prin anul 1900, şi a fost foarte folosită în perioada interbelică. Exact ca în perioada interbelică arată si acum. Într-un peisaj dezolant, un singur detaliu mai aminteşte de gloria de altădată.

Prin gara-monument mai trece doar un tren privat

CFR a renunţat la curse şi nici de reabilitare nu s-a apucat. Gara din Pucioasa timpul parcă a stat în loc. Deşi e poartă de intrare în stațiune, aici nimic nu s-a schimbat de acum câteva zeci de ani. Sala de așteptare a fost vandalizată, iar sobă e transformată în coș de gunoi. Cealaltă poartă de intrare în oraş este un pod ce stă să cadă. Din 2018 îl filmăm, insistăm şi ne întoarcem periodic să cerem soluţii.

Podul de la intrare în Pucioasa are probleme serioase la structura de rezistență. Este și ușor înclinat, iar circulația se face doar pe mijloc. Că să echilibreze cumva greutatea, acum 8 ani a fost construit un pod provizoriu. De atunci și până acum lucrările de consolidare întârzie să apară.

Primar: E un proiect al Ministerului Turismului, al CNAIR. Ei ne tot răspund că suntem în licitație, în evaluare, s-a anulat licitația, am luat-o de la capăt.

Reporter: Astăzi. Eu de ce aş veni că turist la Pucioasa? Ce aş putea să fac?

Primar: Şi noi ne-am pus întrebarea asta de 6 ani de când suntem aici: ce am caută că turişti la pucioasa. Şi încercăm să găsim un răspuns.

Reporter: Dacă eu ca turist vin aici am unde să mănânc, să beau o cafea?

Primar: Recunosc că eu când am un musafir mai important mă duc cu el în altă parte. La targoviste cel mai probabil.

Deocamdată, în Pucioasa sunt numai două mari hoteluri cu baze de tratament. Unul e deţinut de o societate de investiţii, celălalt - aflat în renovare - este administrat de Ministerul Muncii. Bazinele sunt goale. Nu am găsit nici picătură din apele faimoase. Şi totuşi ceva nu-i lipseşte oraşului. Optimismul.

Printre proiectele măreţe din Pucioasa se numără o zonă de agrement pe malul râului, amenajarea unui parc pe un deal şi construirea unei baze noi de tratament, cu tot cu locuri de cazare. Toate sunt deocamdată doar un vis.

Reporter: Din punct de vedere turistic, ce are in plus Pucioasa faţă de acum 6 ani?

Primar: Noi ca primărie nu am reuşit să finalizăm un proiect, să spun: uite poti sa vii la Pucioasa sa vezi asta. O să le finalizăm.

Cu o treime din resursele de ape minerale din Europa, cu zeci de staţiuni şi sute de izvoare, România şi-a ratat până acum potenţialul.

Ministrul turismului: În primul rând, autorităţile publice locale nu au găsit soluţii pentru finanţare şi în cei 30 şi ceva de ani de la revoluţie

Ministrul turismului dă vina pe primari. Primarul din Pucioasa arată spre birocraţia de la minister.

Primarul: Asta e România. Din păcate. Alţii cât durează evaluarea la noi termină şi investiţia de realizat.

Reporter: Când v-aţi întâlnit ultima oară cu ministrul Turismului?

Primarul: În toamna cred. El a fost foarte deschis, m-a trimis la un director de cabinet care după aia 3 luni nu mi-a mai răspuns. Dacă mă tot duc aşa o să ajung să vb și cu portarul cât de curând.

În lupta veşnică dintre aleşi, alegătorii rămân cu nostalgia. Iar alţii cu speranţa.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Exclusiv Observator » Renumită pentru izvoarele sale miraculoase, staţiunea Pucioasa e pustie. De 6 ani în funcţie, primarul încă nu ştie de ce nu vin turiştii