Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Otrava albă care se află în aproape tot ce mâncăm. Câte kilograme de zahăr consumă un român, fără să ştie, într-un an

Supranumit otrava albă şi vinovat de cele mai grave boli ale secolului, zahărul este, într-o formă sau alta, în aproape tot ce mâncăm - de la pâine, mezeluri, maioneză, până la conserve de legume şi chiar biscuiţi săraţi. Totul ascuns în spatele unor etichete greu de citit. Ajungem, aşa, să mâncăm într-un an 30 de kilograme de zahăr. Urmează un nou episod din seria Ce ne puneţi în mâncare. 

de Greta Neagu

la 11.09.2023 , 20:11

La început i s-a spus aurul dulce. Pentru că, de-a lungul istoriei sale de peste 2 mii de ani, a avut momente în care a depăşit, ca valoare, aurul. Zahărul a fost monedă de schimb, condiment de lux şi marfă rară. A încurajat sclavia şi a adus profituri imense. Azi, nu ne mai imaginăm viaţa fără el.

România, în topul consumatorilor de zahăr

Anual, în lume, se produc în jur de 185 de milioane de tone de zahăr. Fiecărui locuitor al planetei îi revin cam 25 de kilograme. România e în topul consumatorilor.

Vezi și

"Un român consumă, în medie, 30 de kilograme de zahăr pe an. Asta ar însemna, de exemplu, 30 de pachete cu zahăr, aşezate unul peste altul, care depăşesc de doua ori înălţimea unui om. Sau dacă ar fi să calculăm asta în cupe de înghetaţă - 2000 de cupe înseamnă 30 de kilograme de zahăr. Sau tot cam atâtea felii de tort. Asta dacă ne referim la produse despre care ştim sigur că au un conţinut mare de zahăr. Însă el se ascunde în foarte multe dintre alimentele procesate pe care le consumăm - de la sos pentru paste, până la cereale, iaurt sau chiar unele ceaiuri. Nu degeaba medicii îl numesc otrava albă. Foarte periculos mai ales pentru copii dar şi pentru cele care urmează să dea naştere unui copil", transmite Greta Neagu, reporter Observator.

Dr. Şerban Damian, nutriţionist: Majoritatea pacienţilor cu istoric ponderal au un istoric de consum exagerat de zahăr şi zaharuri. Se va ajunge la diabet zaharat, la boli cardio-vasculare şi o mulţime de riscuri asociate cu creşterea în greutate. Este o cale către îmbolnăvire ireversibilă. Când ai ajuns să declanşezi acele boli, nu mai ai ce face decât să le tratezi.

Nici nu vă daţi seama cât de uşor se poate ajunge aici. Cu fiecare gest care face parte din rutina noastră zilnică.

Aproape 80 la sută din produsele de pe piaţă conţin zahăr

Pe unele scrie, mic, într-un colţ, pe etichetă. Dar e greu, printre rafturi şi coşuri pline de cumpărături să faci calcule matematice. Ca să înţelegi, de exemplu, că:

  • Un iaurt cu fructe, de 100 de grame, are în el 4 lingurite de zahăr.
  • O doză de băutură carbogazoasă, peste 5.
  • Iar o ciocolată ascunde, sub hârtia poleită, 10 linguriţe de zahăr.

Dr. Şerban Damian, nutriţionist: Sucurile îndulcite. Acestea au o cantitate uriaşă de zahăr. Dacă ne uităm pe etichetă o să vedem de fapt reprezintă apa cu zahăr

Dacă ne uităm pe etichetă. Problema este că nu prea ne uităm. Am vedea, aşa, că zahărul e unde nici nu ne aşteptăm. Zahăr e şi în maioneză, în biscuiții sărați, în unele conserve de peşte sau de legume, în chipsuri și sticksuri, în pate și chiar în pâine.

Există, însă, cel puţin 50 de denumiri de substanţe care, în realitate, înseamnă tot zahăr. Rămânem, în final, cu un gust dulce amărui şi o întrebare - ce ne puneţi în mâncare?

Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Exclusiv Observator » Otrava albă care se află în aproape tot ce mâncăm. Câte kilograme de zahăr consumă un român, fără să ştie, într-un an