Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lecţia de România, cu o profesoară de Oscar. A fost lăudată de Bill Clinton şi Tony Blair: "Nicio secundă nu m-am gândit să plec"

O profesoară de Oscar predă în fiecare zi o lecţie despre România. Şi despre viitorul ei. Îşi prezintă materia folosindu-se de jocuri video şi de tehnologie, iar metoda i-a adus o nominalizare la Oscarurile Educaţiei, dar şi recunoaşterea preşedintelui, care astăzi o decorează la Cotroceni. Ea e unul dintre acei români care îndrăznesc să iasă din tipare, să pună umărul la dezvoltare, să treacă peste limitele unui sistem învechit. Şi pentru asta e un exemplu din România Mea.

de Mădălina Iacob

la 01.12.2021 , 14:43

Când vezi iubirea din ochii acestor copii, ştii că viitorul României e pe mâini bune. Că ei vor desăvârşi într-un final ţara pe care de 32 de ani o visăm. Pentru asta îi pregăteşte în fiecare zi Mirela Tanc. O profesoară care a înţeles că scopul suprem al educaţiei e evoluţia societăţii.

  • Reporter: Ce ar trebui să facem noi, românii, ca să evoluăm împreună?
  • Mirela Tanc: Să acţionăm. Să facem! Să ieşim din zona aceea de confort şi să facem.  Pentru că numai aşa progresăm

Mirela Tanc s-a născut în Oradea, într-o familie de profesori. De la părinţi a învăţat că meseria de dascăl cere vocaţie, dăruire totală şi o uriaşă responsabilitate. De la locul în care a crescut, azi unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, a înţeles că poţi reclădi şi aici o ţară ca afară. Dar cel mai mult a învăţat chiar de la elevi. "Copii de azi nu sunt pregătiți să fie roboti, muncitori în fabrici, ci să gândească liber, să fie pregătiți pentru meserii care poate astăzi nu există încă în lume. Și atunci, trebuie să fie deschiși, cu mintea deschisă", a declarat Mirela Tanc.

Vezi și

O profesoară de Oscar

Pe acelaşi subiect

Aşa că ea şi-a deschis prima mintea, încercând să pătrundă în lumea lor. Şi cum o putea face mai bine dacă nu prin joc. Pare greu de crezut, dar suntem la ora de limba şi literatura română. Ca niciodată, toţi elevii sunt nerăbdători să-şi prezinte tema. "Ei nici nu și-au dat seama că învață. Și cred că învățarea aceea este grozavă atunci când copilul nici măcar nu conștientizează că învață, ci el crede că se joacă. Eu nu joc, să ne înțelegem. Nici n-am timpul, fizic, nici nu-s pasionată de ele. Dar le plac copiilor mei, și atunci am învățat și eu strategii din ele. Am făcut cursuri de gamificare", a declarat Mirela Tanc.

Metoda i-a adus recunoaşterea mondială: anul acesta Mirela Tanc a fost singura româncă nominalizată la Oscarul Educaţiei, Global Teacher Prize. O gală în care sunt selectaţi 50 de profesori din toată lumea. Pentru felul în care îşi vinde materia, a fost invitată la nenumărate summituri internaţionale, la care au participat inclusiv Bill Clinton și Tony Blair.

"În prima etapa am zis "fir-ar el de televizor, fir-ar el de telefon", dar mi-am dat seama cu timpul că daca ne îndepărtam de tehnologie, noi vom rămâne izolați. Ăștia sunt copiii de astăzi. Sunt convinsa că acești elevi, când vor fi adulți, vor fi extraordinari de creativi. Vor fi liderii zilelor noastre", a declarat Mirela Tanc. E speranța care o motivează în fiecare zi. Simte că, prin copiii ei extraordinari, România a făcut deja primii pași spre o țară mai bună. Și că e pregătită acum să-și primească înapoi şi românii plecați, ca să evoluăm împreună.

Mayrina şi-a convins singură părinţii să se întoarcă în România, după ani trăiţi la Paris. Pentru asta, a învăţat limba română şi a început o viaţă nouă aici. E doar un exemplu dintr-o generaţie întreagă care simte, tot mai mult, că doar România e acasă.

  • Mirela Tanc: Îmi place foarte mult ţara mea. Am primit oferte de a munci în străinătate. M-au onorat acestea, dar nicio secunda nu m-am gândit să plec.
  • Reporter: De ce nu aţi renunţat la România?
  • Mirela Tanc: Pentru că e ţara mea!!
Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Lecţia de România, cu o profesoară de Oscar. A fost lăudată de Bill Clinton şi Tony Blair: "Nicio secundă nu m-am gândit să plec"