Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Experiment Observator. Cât de multe pesticide au, de fapt, verdețurile "sănătoase" de la tarabe: "452 de ori depășire, acel produs trebuie distrus"

Fructele şi legumele nu sunt naturale nici în pieţele care au rămas ultima noastră speranţă pentru mâncare curată. Reporterii Observator au dus într-un laborator de teste cumpărăturile făcute în trei pieţe din Bucureşti. Experţii au găsit pesticide de 452 de ori peste limită până şi în leuştean. De aceea, începem o nouă campanie Observator: Ce ne puneţi în mâncare? Un demers jurnalistic prin care cerem înăsprirea urgentă a legislaţiei şi respectarea ei. 

de Greta Neagu

la 13.02.2024 , 17:42

Totul începe de la o sămânţă. Ce urmează, e undeva între miracol şi spectacol pe care natura ni-l oferă gratis. 

Greta Neagu, reporter Observator: De la sămânţă şi până la farfurie mâncarea noastră face un drum lung şi prea puţin cunoscut. Trecând prin transformări pe care le face tot mai mult omul şi nu natura. Ca să aflăm cu adevărat ce mâncăm şi ce conţin fructele şi legumele pe care le cumpărăm din pieţe şi magazine am mers cu ele în laborator. 

Alexandru Cîrîc, director general al ICA: Valori atât de mari până acum laboratorul nostru nu a avut . Tipurile de substanţe întâlnite sunt atât cancerigene.

Vezi și

Cuvintele specialistului sună şocant. Iar în spatele lor e de fapt o întreagă maşinărie în care tot ce contează e profitul, nu omul care va avea în farfurie roşiile acestea. 

Pe acelaşi subiect

Mersul la piață devine o loterie

Iar teoria că marfă de pe tarabă e cea mai sigură și mai sănătoasă începe să fie pusă la îndoială. 

Greta Neagu, reporter Observator: Gata şi ultimele cumpărături pe ziua de azi. Cumpărături pentru testele de laborator. Am fost în trei mari pieţe din Capitală: Progresul, Rahova şi, nu în ultimul rând, piaţa Obor. De unde am luat prin sondaj, de la producători, câte un kilogram de fructe şi legume. Roşii, castraveţi, usturoi şi verdeţuri - o cantitate suficient de mare încât să fie relevantă pentru probe, însă mai avem pe listă luate şi fructele-vedetă ale sezonului. 

Așa a început demersul nostru jurnalistic. Am refăcut, de fapt, traseul oricărui român care merge la piață pentru o pungă cu legume și câteva fructe, sperând că le va oferi, în felul asta, copiilor, o hrană sănătoasă.  

Le-am dus în singurul laborator din România în care se pot testa peste 600 de compuşi chimici. Le-am numit proba 1, proba 2, proba 3. Şi ne-am întors după ce acestea au trecut prin toate etapele de analiză. Pentru unele probe, chiar de mai multe ori.

Rezultatul a fost atât de şocant încât experţii laboratorului au ţinut să repete testele

Alexandru Cîrîc, director general al ICA: Leuşteanul, cu 452 de ori depăşire, acel produs trebuie absolut distrus. Nu poate nici măcar furnizat pentru consum animal. Pătrunjel, de 13 ori peste limita legală, la fel. Substanţe care nu au ce căuta în alimente! Peste limitele legale, cu siguranţă transformă alimentul în otravă.

Tiofanat metil, descoperit în toate verdeţurile, este un fungicid care poate provoca la om alergii ale pielii, defecte genetice si, cel mai grav, infertilitate. Carbendazim, identificat în leuştean cu o valoare de 425 de ori mai mare decât limita legală, ar putea genera probleme de reproducere la bărbaţi. 

Iar Tau Fluvalinat, găsit in pătrunjel de 13 ori mai mult decât limita admisă este extrem de toxic şi poate afecta rinichii sau ficatul. 

Florin Bălănică, medic nutriționist: 70% din bolile de care sfârşim şi suferim ca şi patologii cronice - obezitatea, hipertensiunea, diabetul zaharat sunt date de modul în care alegem să trăim, iar cel mai important poate să reprezinte alimentaţia.

Mihail Pautov, medic specialist chirurgie generală: Rezultatele astea mă îngrijorează teribil. Omul de acasă o să spună: "ok, doctorul îmi spune să mănânc verdețuri, dar eu aflu de la știri că verdețurile alea sunt stropite, de multe ori, cu limitele depășite de 100 de ori". Aici lucrurile ne depășesc pe noi, consumatorii de rând, dar există instituții care se pot ocupa de asta. 

Sau ar trebui să se ocupe.

Ovidiu Zvorișteanu, directorul DVS București: În momentul ăsta m-aţi oprit din activitate, îmi pare rău, nu pot...

Dragoș Frumosu, președinte SINDALIMENTA: Există legislație care obligă ca în piață, la tarabă, respectivul vânzător, producător, să prezinte dovadă că el produce, el are terenul și că el își produce marfă. Nu îl controlează nimeni. 

La fel cum nimeni nu controlează felul în care sunt vândute substanţele pentru tratarea legumelor sau fructelor. În această cursă în care noi încercăm doar să mâncăm, iar ei, doar să câştige, ajungem să pierdem toţi, într-un final. 

Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Experiment Observator. Cât de multe pesticide au, de fapt, verdețurile "sănătoase" de la tarabe: "452 de ori depășire, acel produs trebuie distrus"