Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video EXCLUSIV OBSERVATOR. Primarul din Slănic Prahova, după surpare: "Sunt în grafic!"

Cine sapă groapa stațiunii Slănic Prahova? Primar: "Cine poate să știe ce e pe dedesubt?"

de Cristi Popovici

la 26.04.2024 , 17:49

Declarații halucinante la câteva ore după ce un crater ca după explozie a apărut în mijlocul străzii la Slănic Prahova. Primarul s-a revoltat atunci când reporterul Observator, Cristi Popovici, l-a întrebat cu subiect și predicat ce a făcut pentru a preveni extinderea unei probleme care fusese semnalată în urmă cu luni bune de localnici.

Primar: Asta e o problemă care ne depășesc pe toți, așteptăm să vină specialiștii că vin, ne spune ce avem de făcut și ne apucăm de treabă. Cine poate să știe ce e pe dedesubt?

Cristi Popovici: Păi, dumneavoastră, sunteți primar.

Vezi și

Primar: Păi de unde să spun... Aici... În Slănic se exploatează sare de 2000 de ani. Știe cineva ce se întâmplă?

Cristi Popovici: Păi, nu știu, dumenavoastră în ultimii 4 ani de când sunteți primar sau poate de mai mult timp...

Primar: Nu, sunt din 2004...

Cristi Popovici: Așa, din 2004! Și nu știți ce se află pe dedesubtul localității dumneavoastră?

Primar: Nu.

Cristi Popovici: Păi n-ați fost la o hartă, undeva, la specialiști, să vedeți?

Primar: Există undeva vreo hartă undeva vreo hartă ce se află pe sub pământ?

Cristi Popovici: Mă întrebați pe mine sau dumneavoastră ar trebui să știți?

Primar: Păi nu, și eu vă spun dumneavoastră, acuma...

Cristi Popovici: Dumneavoastră sunteți primar, dumneavoastră ar trebui să știți că e localitatea dumneavoastră.

Primar: Ce să știu, dom'le?

Cristi Popovici: Ce se află pe dedesubt.

Primar: Ce e pe dedesubt?

Cristi Popovici: Da.

Primar: Ce se află pe dedesubt? Pământ!

Cristi Popovici: Fenomenul există de mult timp. Casele sunt afectate de mult timp.

Primar: Domnule, nu mai, îmi pare rău... Astea sunt niște aberații... Astea sunt niște aberații...

Cinci mii de oameni locuiesc în Slănic Prahova. În afară de spaima că ar putea rămâne fără case, mulți au mărturisit că se simt părăsiti, abandonați de autorități în fața dezastrului. Mai ales că pământul a dat semne încă de toamna trecută nu mai rezistă. Curtea unei case s-a surpat, iar locuinţele de pe toată strada au început să crape. În direct, la Observator 19, primarul a tranșat și situația aceasta.

Cristi Popovici: În urmă cu câteva luni a fost acea surpare un pic mai în spate. Nu trebuiau atunci luate niște măsuri suplimentare?

Primar: Măsurile au fost luate și conform graficului eu sunt în grafic.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Exclusiv Observator » EXCLUSIV OBSERVATOR. Primarul din Slănic Prahova, după surpare: "Sunt în grafic!"