Video Cele 4 puncte-cheie la care trebuie să fie atenţi adolescenţii atunci când îşi aleg cariera în viaţă

Ce ar trebui să facă în viață? Este o întrebare pe care și-o pun tinerii și nu doar cei de la liceu, ci și tinerii care trebuie să-și aleagă o facultate, sau poate chiar și cei mai mari, care au deja un job și nu știu cât de potrivit este pentru ei.

Cum își aleg tinerii cariera potrivită?

Paul Olteanu: Un model care ar avea mai mult fundament științific ar arăta în felul următor: sunt patru lucruri la care merită să ne uităm când luăm deciziile astea. Două se modifică mai puțin în timp, două se modifică mai mult. Primul este “puncte forte”. Punctele noastre forte au și o componentă genetică, dacă avem inteligență motrică, creativitate, inteligență emoțională, inteligență logico-matematică. A-ți alege o carieră care e pe punctele tale forte e ca și cum la Formula 1 pleci din pole position, pleci din capul plutonului.

Vezi și

Al doilea model este cel conturat de pasiuni. Paul consideră că este important să ne dăm seama ce ne interesează cu adevărat și ce domenii ni se par mai atrăgătoare, deoarece există foarte multe pasiuni care nu se regăsesc în materia școlară.

Al doilea sunt „pasiuni”, să vedem ce îl interesează efectiv pe copilul ăla. Și pot să fie lucruri care se regăsesc în materia școlară, istorie, geografie, matematică sau nu. Sunt o grămadă de pasiuni care nu sunt predate la școală sau n-au context școlar și e util să vedem dacă are o pasiune pentru un instrument muzical, dacă are o pasiune pentru ceva anume și să încercăm să îl invităm mai mult să meargă în zona aia. La intersecția talentelor și pasiunilor noastre, puncte forte și pasiuni, o să apară o serie de traiectorii profesionale. Dacă am abilități verbale bune și mă pasionează pot să devin psiholog, trainer, coach, vorbesc din procesul decizional propriu, pot să scriu despre asta, să devin jurnalist și să acopăr zona asta de psihologie. Dar mai vin două elemente care filtrează, care sunt foarte importante, mai ales în viața adultă, și anume: valori și motivații. Valorile noastre se referă la lucruri care contează foarte tare pentru noi. Pot să am o valoare pentru siguranță financiară și atunci, dacă descopăr asta despre mine, trebuie să-mi aleg o traiectorie profesională care să fie aliniată cu valoarea asta. Sau pot să am o valoare pentru a face muncă creativă și atunci un rol în care fac în fiecare zi același lucru, fără să pot să-mi exprim creativitatea, pe mine o să mă stoarcă de energie și sunt șanse mari că n-o să rezist în el. Iar motivațiile, care se modifică în timp, se pot referi la “vreau să mă mut de acasă” și e o motivație foarte puternică, care te poate face să te angajezi, chit că nu pui foarte multe filtre.

Există posibilitatea ca noul job să nu îndeplinească toate criteriile pe care ne bazăm, dar este important să îl găsim pe cel care se apropie cel mai mult de adevărul dorit. Este important ca job-ul pe care îl alegem să nu ne stoarcă de puteri și să nu ne facă să-l simțim ca pe o obligație.

Paul Olteanu: S-ar putea să nu găsim din prima un rol profesional care le bifează pe toate, dar putem să alegem unul care e aliniat cu punctele forte, în timp să-l aliniem și cu valorile noastre. O să trăim în situația aia în care facem performanță, fie că vorbim educațional, fie că vorbim profesional, fără să simțim în fiecare zi că murim de efort, că nu mai avem energie să ne dăm jos din pat dimineața.

Cum își dă seama un adolescent care sunt punctele lui forte?

Paul Olteanu încurajează adolescenții să efectueze cât mai multe teste care să îi ajute să-și dea seama care sunt punctele lor tari și care sunt domeniile pe care ar putea acesta să se muleze. Dacă aceștia ajung într-un mediu care nu se potrivește valorilor lor, este posibil să nu facă față, deoarece nu există compatibilitate între ceea ce au ei de oferit și ceea ce oferă job-ul respectiv.

Paul Olteanu: De la testele gratuite pe internet. Sunt teste făcute de oameni cu știință de carte, de la statistică, la psihologie, care distilează, dintr-o serie de întrebări la care răspunzi, cam în ce zonă ești mai potrivit a te îndrepta. Există inclusiv teste care se pot face cu minori între 2 și 8 ani. Părinții sau profesorii pot observa, dacă ai un copil foarte energic, extrovertit, activ, e înțelept să ținem cont de atributele astea de personalitate și să nu-l încurajăm într-un rol profesional în care o să stea mult pe scaun la birou, chit că e bine plătit.

Un alt factor important pe care l-a evidențiat Paul Olteanu în cadrul podcastului a fost faptul că beneficiile financiare vin doar în momentul în care munca nu dă randament, ceea ce este un alt mod prin care îți poți da seama dacă ești potrivit pentru un anume loc de muncă sau nu.

Paul Olteanu: Mai e și important de luat în calcul că banii vin atunci când îți faci treaba bine, indiferent în ce domeniu ești. Dacă ești bun în ceea ce faci, probabilitatea că o să urmeze și beneficiile financiare e foarte mare. Dacă avem părinți care au trăit mult într-o perioadă în istoria României, în care dacă aveai un job erai asigurat și din ăla te pensionai, și cu iubire și bună intenție îți dorești asta pentru copilul tău, că vezi că acum nu prea se mai întâmplă, s-ar putea să conteze alte lucruri mai mult și siguranța aia financiară și profesională să vină dacă aliniem cât mai multe din talente, pasiuni, valori, motivații.

Paul a povestit cum testele de cunoaștere a valorilor și abilităților l-au ajutat pe acesta să-și dea seama că viitorul său se îndreptă către o carieră în antreprenoriat, nefiind potrivit pentru majoritatea rolurilor de angajat, existând posibilitatea să nu îi placă ceea ce urma să facă.

Paul Olteanu: Când eram în facultate, am avut norocul să descopăr pe cineva care aplica astfel de teste și mi-a făcut un test care se numea MVPI. Asta m-a ajutat să aleg între o traiectorie antreprenorială versus una de angajat, la mine în top 3 erau: numărul 1: recunoaștere, care era definită în testul ăsta drept apreciere publică pentru eforturi; 2: era puterea, care era definită drept să ai influență în lumea în care trăiești; 3: era hedonism, plăcere, să-mi placă ce fac. Contemplând ca urmare a testului ăstuia, mi-am dat seama că eu în cele mai multe roluri de angajat nu aveam parte de recunoaștere și impact și șanse mari că nici n-o să-mi placă tot ce făceam zilnic. Chiar dacă au fost perioade foarte grele, muncit 12 – 14 ore pe zi, am resimțit altfel efortul.

Cât contează partea genetică? Poți să fii proiectat genetic pentru succes?

Paul Olteanu: Nu. Dacă vorbim în termeni absoluți, nu. Dar genetica la ce poate să ajute mult, e la predispoziții. De exemplu, genetic poți să ai o predispoziție și să ai un nivel de energie ridicat. Anumite activități profesionale cer să ai mai multă energie. Alte combinații genetice te fac mai senzitiv, mai sensibili la stimulii din mediu, caz în care, să te faci chirurg sau procuror nu e o idee bună. Genetica poate să ne dea predispoziții, dar subliniez, sunt predispoziții, nu dispoziții.

Cât contează școala sau activitățile extrașcolare?

Activitățile extrașcolare sunt foarte importante. Paul Olteanu, fondatorul Mind Architect, susține faptul că acestea sunt esențiale în dezvoltarea unui adolescent, materia predată în cadrul academic nefiind suficientă, deoarce acolo nu sunt predate toate lucrurile de care un adolescent în plină dezvoltare are nevoie. Școala nu ne expune la toate situațiile în care să ne dezvoltăm anumite valori.

Paul Olteanu: Foarte mult. Alternativa școlară e dacă eu mă concentrez exclusiv pe materia de la școală și am și un părinte care îmi cere să fiu de 10 pe linie la tot, ceea ce e copleșitor și deloc înțelept în linie cu ce ne arată știința. Eu la 25 de ani am o abilitate și cam atât. N-am inteligență socială, că n-am avut ocazia să interacționez cu oameni, n-am inteligență emoțională, pentru că n-am avut ocazia să trăiesc o paletă amplă de emoții, să învăț să mă auto-reglez, să citesc emoțiile altora.

Paul Olteanu este de părere că ”complexitatea lumii în care trăim nu se predă la școală”, iar fără activitățile care se desfășoară în afara școlii ”o să avem un tânăr dezvoltat inegal sau incomplet”.

Paul Olteanu: Efortul extracurricular pe mine m-a ajutat să-mi dezvolt traiectoria pe care o practic și azi, pe de-o parte. Și pe de altă parte, școlile de vară, exercițiile, procesele decizionale de acolo mi-au format niște abilități de viață, nu de a lua note mari sau de a trece examenele, care nu sunt compensabile dacă nu le trăiești. Mi se pare că fără ele o să avem un tânăr dezvoltat inegal sau incomplet. Complexitatea lumii în care trăim nu se predă la școală. Poate era o vreme în care dacă terminai un liceu bun și intrai la o facultate bună, erai aranjat profesional. Aveai un salariu stabil, te pensionai din locul ăla de muncă. Noi nu mai trăim în lumea asta de foarte mult timp. Piața e globală acum, vedem oameni care vin din alte țări ca să activeze în România, români care pleacă în alte țări. Cred că abilitățile indispensabile pentru viitor sunt cunoaștere de sine și forma de învățare continuă. Sunt nenumărate studii care ne arată că nimeni nu se mai pensionează din jobul pe care-l are azi. E nevoie să cultivăm mușchiul ăsta al învățării toată viața, dacă vrem să rămânem relevanți în lumea în care trăim.

E o diferență între bărbați și femei când vorbim despre creierul uman? Când se simt aceste diferențe cognitive?

Paul Olteanu: Sunt niște diferențe care cred că au fost amplificate prin simplificare. Adică sunt tot felul de titluri de cărți, care duc într-o zonă hiperbolizantă. Niște diferențe care există, dar nu sunt de natură să spui că bărbații n-au ce să caute în meserii care cer senzitivitate sau empatie, iar femeile n-au ce să caute în meserii care cer inteligență logico-matematică sau gândire logică. Sunt niște predispoziții și aici. Încă din primele clipe de viață, vedem că masculii dintr-o specie au o înclinație mai mare să fie atenți la obiecte mecanice, lucruri care se pot arunca, proiecta, iar la femelele din alte specii, vedem o preocupare mai mare pentru fizionomie, se uită mai mult în ochii lucrurilor din jur. Astea sunt niște predispoziții, care, duse la extrem, am putea spune că femeile s-ar putea să fie pe medie mai potrivite pentru roluri care cer atenție la detalii, estetică, senzitiviate și bărbații pentru lucruri car cer explorare, curaj, inițiativă. Dar n-aș recomanda nimănui care e preocupat de știință să mai opereze cu ideea că dacă ești fată, n-ai ce să cauți la politehnică, lucru pe care eu l-am auzit, la fel cum dacă ești băiat și ai o înclinație spre psihologie sau artă, că n-ai ce să cauți acolo.

Ar trebui ca școala să fie cea care oferă toate aceste resurse elevilor?

Paul Olteanu consideră că școala mai are multe de revizuit, înainte de a putea oferi elevilor toate sursele de dezvoltare de care aceștia au nevoie și consideră că nu este suficientă. De altfel, acesta a evidențiat faptul că instituțiile academice încă continuă să distrugă stima de sine a elevilor, axându-se doar pe perfomanțele academice. Un tânăr poate să nu fie performant la școală, dar poate avea alte calități, în alte domenii.

Paul Olteanu: Poate că ar trebui, dar școala e doar o parte din educația noastră și cred că dacă atât noi ca tineri, cât și părinții, profesorii ar înțelege că în lumea în care trăim nu te poți baza doar pe instituția asta, limitată de inerția sistemică pe care o are, să-ți rezolve toate problemele. Școala poate să facă niște lucruri. Un lucru pe care l-ar putea face ar fi să nu-ți mai distrugă stima de sine, să nu mai existe aprecierea ta ca om, strict legată de performanța academică, care-i doar o bucată din viață. Poți să nu fii performant academic și să fii performant din alte puncte de vedere. Eu nu pledez pentru a renunța la școală, eu pledez pentru a nu ne mai baza pe școală să ne ofere educația de viață de care avem nevoie, mai ales că în lumea asta cu cel mai ieftin abonament la internet, ai acces la cunoașterea universală.

Pe cine ar trebui să se bazeze tinerii pentru restul educației? Internet sau familie?

Deși trainerul a specificat faptul că ”familia e cel mai puternic formator de reflexe socio-emoționale”, există situați și momente pe care familia nu le pate rezolva, pentru că nu dețin informațiile de care au nevoie.

Paul Olteanu: Familia e cel mai puternic formator de reflexe socio-emoționale. Dacă sunt într-o familie în care oamenii vorbesc calm unul cu celălalt, chiar și când nu sunt de acord, sunt șanse mari, că indiferent de ce predispoziție genetică am, că o să dobândesc și eu abordarea asta calmă, cumpătată. Dacă am primit iubire în familia din care vin, pentru cum sunt ca om, nu pentru că aveam note mari, n-o să mai fiu demolat când primesc 9 sau 8 la școală. Deci familia e foarte importantă pentru liniile de cod brute, pentru fundația personalității, valorilor, reflexelor. Dar când vine vorba de cunoaștere, de abilitățile de viață de care vorbeam, nici familia nu va putea să le ofere, pentru că niciun părinte nu mai știe tot și niciodată n-a știut tot, dar acum există surse de informare care ne pot ajuta să ne extindem orizontul, dincolo de ce poate să facă școala noastră, fie publică, fie privată, sau părinții noștri care s-ar putea să nu se priceapă la tot ce ne pasionează.

De ce distruge școala românească stima de sine a copiilor?

Paul Olteanu: Pentru că operează în continuare cu niște convingeri sau obiceiuri în rândul profesorilor și nu numai, care nu mai sunt actuale în relație cu ce știm despre psihicul uman. Dacă mă ridici în fața clasei să spun lecția și greșesc și mă pui într-o situație de a mă simți prost, rușinat, se produce o asociere emoțională care o să mă facă să-mi fie teamă să vorbesc în public, în general. Și uite că, cu o bună intenție de a mă corecta când a domnit Ștefan cel Mare, și-au râs colegii de mine că n-am știut, eu nu te învăț doar când a domnit Ștefan cel Mare, eu te învăț cum să-ți fie frică să vorbești în public.

Este bună tehnologia?

Paul Olteanu: E o sabie cu două tăișuri. Tehnologia asta ne dă acces la cunoaștere universală și la modele faine, poți să urmărești oameni care să te inspire cu empatia lor, cu performanța lor, sau poți să urmărești cu același aparat, lucruri care să-ți facă structural rău, cerebral. Să te joci jocuri dincolo de un anume număr de ore pe zi.

Cum să cultive părinții inteligența emoțională?

Paul Olteanu: Părinții, e firesc într-un fel, să simtă multă presiune. E foarte greu pentru doi părinți care muncesc full-time, ca să plătească tot ce cere un oraș mare, să mai ai energia, răbdarea, empatia să fii prezent, să asculți tot ce are copilul nevoie, când vrei să-i dai mâncare și te refuză de trei ori să-ți păstrezi calmul. Eu înțeleg situația lor. În egală măsură cred că e foarte important să înțelegem că, mai mult decât ce note ia la școală, important e cu ce fundație psihică și emoțională iese din perioada copilăriei, ori acolo părinții au rolul cel mai important. Cele mai benefice două lucruri pe care le poți instala ca un obicei în viața unui copil, care ajută la longevitate, sănătate psihică și performanță cognitivă sunt somnul, să doarmă minim 8 ore pe noapte pentru că atunci se întâmplă o grămadă de lucruri benefice și mișcare. Noi trăim cu iluzia că sportul e bun doar pentru ars calorii și făcut mușchi, astea-s bonusuri. Toate mamiferele de pe fața pământului, când se simt amenințate, se mișcă. Noi trăim într-un mediu în care ne simțim amenințați de teze, de note, de admiteri, de influenceri, de colegii noștri, deci mulți hormoni de stres circulă prin noi și avem o oră de sport pe săptămână, la care facem matematică. Iar acasă, nu mai putem să ieșim afară pentru că avem teme. Sportul produce modificări structurale în creier, atât de puternice. Sportul are efect în corpul nostru similar cu antidepresivele, doar că nu dau dependență. Mișcare, somn, cunoaștere de sine și cultivarea abilității de a învăța toată viața. Renunțarea la iluzia că am terminat anii de școală și gata, am o meserie, sunt produs finit.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰