Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum a redevenit stațiunea Băile Felix o afacere profitabilă. Tratamentul care a salvat perla balneară cu o istorie de un mileniu

Bani europeni, evenimente pentru tineri, hoteluri elegante sau pensiuni dichisite şi străzi refăcute. Este tratamentul de durată pe care l-a urmat stațiunea Băile Felix din județul Bihor, în ultimii ani. Aici, dezinteresul național a fost tratat cu o încăpățânare locală, iar turismul balnear a redevenit o afacere profitabilă. Stațiunea primeşte cei mai mulţi turişti din istoria sa de aproape o mie de ani: 300.000 de oameni sunt aşteptaţi până la finalul acestui an în Băile Felix.

de Iulia Pop

la 11.08.2023 , 19:56

Era anul 1972. Autocarele soseau în Băile Felix unul după altul. Pline cu turişti nemţi, austrieci sau scandinavi. Staţiunea, cu o istorie de un mileniu, a devenit brusc la modă în perioada comunistă, în toată Europa, datorită unei politici de stat. Străinilor li se promiteau tratamente eficiente şi foarte ieftine cu apă termală. Şi exact asta primeau. 

Florian Serac, director general "Turism Felix: Înainte de Revoluție turismul balnear în România a fost subvenționat de stat. S-a vrut, la nivelul lagărului socialist, să se demonstreze că există o țară care oferă condiții extraordinare, la niște prețuri foarte mici.

Iulia Pop, reporter Observator: De atunci și până acum lucrurile au evoluat, iar la Băile Felix ai șansa să fii tratat că un turist de la categoria VIP. O noapte de cazare într-un astfel de apartament de 170 de mp, cu terasă proprie și o panorama superbă asupra stațiunii, costă 4.200 de lei în plin sezon. Confortul este, însă, neprețuit.

Vezi și

Băile Felix, salvate de fondurile europene

Pe acelaşi subiect

Între cele două momente au trecut peste 50 de ani, timp în care staţiunea a cunoscut şi mărirea, şi decăderea. 

Iulia Pop, reporter Observator: Practic, din 1990, nu s-a mai făcut nimic, iar în lipsa unui plan coerent s-a construit total haotic, de la cabane, la pensiuni, la restaurante și magazine. Primăria comunei Sânmartin, de care aparțin Băile, a început in anul 2019, cele mai ample lucrări de modernizare de după comunism.

Cristian Laza este primar de 7 ani în Sânmartin. 

Cristian Laza, primar Sânmartin: În 2016, fără să acuz pe cineva, am preluat oarecum o stațiune abandonată, infrastructură praf, nu s-a intervenit de prin anii '90. 

Azi, comuna cu 7 sate este una dintre cele mai bogate din ţară, după ce a atras fonduri europene de aproape 20 de milioane de euro. Mare parte din bani s-au dus în refacerea Băilor Felix. 

Aici sunt acum peste 200 de pensiuni si zeci de hoteluri de diferite dimensiuni şi pentru orice buzunar. Baile Felix se situează pe locul 2 ca număr de locuri de cazare, după litoralul Mării Negre. Şi dacă la mijlocul anilor '70 staţiunea se lăuda cu un record de 150.000 de turişti pe an, acum numărul lor este dublu. Şi, poate suprinzător pentru o destinaţie de tratament, 90% dintre vizitatori sunt tineri. 

Concertele și festivalurile animă stațiunea Băile Felix în fiecare an

De la Festivalul Național de Folk, la Festivalul Waves, care face valuri printre tineri. Un singur lucru nu s-a schimbat de-a lungul anilor în Băile Felix: apa. Înzestrată cu proprietăţi de vindecare miraculoase. Apă care, captată din cele patru izvoare termale ale Felixului, îţi vine de-a dreptul în pahar.

Cristina Stanciu, șef bază tratament: Aici se face baia Caracalla. Este un tratament în scop curativ, dar și de relaxare. Procedurile noastre se fac toate cu apă termală, durează 20 de minute, iar clienții se relaxează.

Procedurile se fac pe bază de prescripţie medicală, la fel ca acum 50 de ani. E una din lecţiile de la Băile Felix: să valorifici tot ce poţi din trecut. 

Celebrul bazin cu valuri din staţiunea Baile 1 Mai, de exemplu, a fost construit în perioada interbelică, în 1930. A fost cel mai mare de acest fel la acea vreme, iar acum funcţionează cu acelaşi mecanism construit de inginerii austrieci, refacut complet.

Asta a fost rețeta de succes a Băilor Felix: modernizările făcute cu cap de oameni care iubesc locurile acestea. Investiţiile, fie că vin din bugetul local, de la Uniunea Europeană sau din privat, au contribuit decisiv la însănătoşirea acestui loc.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Exclusiv Observator » Cum a redevenit stațiunea Băile Felix o afacere profitabilă. Tratamentul care a salvat perla balneară cu o istorie de un mileniu