Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cartofii româneşti, comparaţi în laborator cu cei egipteni şi greceşti. Rezultatul este surprinzător

Nimic nu se compară cu gustul cartofilor noi sută la sută româneşti, crescuţi în solurile autohtone. Asta ne arată rezultatele analizelor din campania "Ce ne puneţi în mâncare". Am dus în laborator cartofii româneşti, dar şi pe cei din import. Egiptenii şi grecii au picat testul. Tratează plantele cu pesticide. Specialiştii ne recomadă să evităm cartofii spălaţi de la raft, prea moi şi fără pământ pe ei, dacă nu ştim de unde provin. 

de Mădălina Iacob

la 31.05.2024 , 19:50

"Deşi este comercializat drept cartof nou, acest cartof este înmugurit şi prezintă anumite boli. Ori nu este un cartof nou, ori a fost depozitat în condiţii incorecte, neadaptate acestui tip de produs", explică Alexandru Cîrîc, director la Institutul de Cercetări Alimentare. Suspiciunile iniţiale s-au adeverit. Am analizat în laborator patru soiuri diferite de cartofi noi. Româneşti şi de import. Şi din piaţă, şi din supermarket. 

Cartofii noi, la control

  • Reporter: Sunt româneşti?
  • Comerciant: Sigur că da, sunt aceiaşi cartofi cu ăştia, numai că e curăţat şi spălat. 
  • Specialist: Nu sunt din România niciunii. Franţa şi Egipt. 
Vezi și

"Cartofii din import prezintă urme de propamocarb, un fungicid pe care probabil cel care a cultivat aceşti cartofi l-a folosit împotriva manei, dar nu l-a folosit în mod corect. Pentru cartofi, din experienţa laboratorului nostru noi nu detectăm pesticide, aşadar cartofii din import au fost şi pentru noi o supriză", arată specialiştii de la Institutul de Cercetări Alimentare.

Pe acelaşi subiect

Un truc periculos, folosit de unii producători

Asta înseamnă fie că pesticidele au fost folosite în cantităţi enorme, fie că stropirea s-a făcut după recoltare. E un truc folosit uneori de producători. "A fost un cartof provenit dintr-un sol nisipos. Este Egipt, solurile nisipoase nu sunt atât de bune pentru creşterea cartofului. Din acest motiv sunt mai trataţi, chimizaţi", adaugă Alexandru Cîrîc, director la Institutul de Cercetări Alimentare.

"De obicei cei din care curge pot fi bolnavi, dar de obicei aceştia au fost congelaţi sau refrigeraţi. Cartoful care este moale sau zbârcit, din care curg lichide, nu trebuie cumparat, pentru că poate prezenta un risc pentru consumator!", atrage atenţia Alexandru Cîrîc, director la Institutul de Cercetări Alimentare.

În schimb, cartofii româneşti s-au dovedit 100% naturali. "Sunt naturali cartofii noştri româneşti, draga mea! La noi se face doar băligar şi cu pământ, deci totul natural", spune Carmen, comerciant.

"Este făcut de producător român, care nu ambalează marfa ca cei din Egipt, el îi pune în sac de yută şi vine cu el la târg, de unde noi, cei care avem firma, îl cumpărăm, şi îl cumpărăm pe cel românesc pentru că într-adevăr este un cartof de calitate. Cartoful care are pământ pe el, cum este la mine pe tarabă, rezistă o săptămână de zile. Dacă se veştejeşte, înseamnă că are mai mult de 4, 5 zile. Un cartof trebuie să arate bine, noroiul să arate aproape proaspăt pe el, nu uscat. Asta înseamnă că ţi-ai luat marfă de calitate", explică Marian, comerciant.

Locul de unde provin cei mai mulţi cartofi româneşti din pieţele bucureştene

Marin Ştefan a început recoltarea acum două săptămâni. Are cinci hectare de teren la Luguleţu, în Dâmboviţa, şi vinde mai departe în Polonia, dar şi în Ucraina. De aici provin cei mai mulţi cartofi româneşti din pieţele bucureştene. Îi recunoaşteţi uşor. 

"Se ia pieliţa imediat, uitaţi, un pic dacă îi lăsăm în apă, se curăţă singuri. Ăsta e cartoful de Lunguleţu, cartoful timpuriu. Mergem mult pe gunoi de pasăre, îngrăşăminte mai puţin la noi. La noi nu ţin atât de bine, din cauză că nu le dăm, există nişte prafuri am înţeles, se dă pe ei şi rezistă mai mult după recoltare. La noi nu se dă cu aşa ceva", arată Marin Ştefan, producător cortofi, Lunguleţu.

Cât costă 1 kg de cartofi în supermarket

Cartofii pleacă de la el cu un leu şi 60 de bani kilogramul. În pieţele din Bucureşti ajung şi la 3,5 lei. 

"Preţul acceptabil, dar a fost foarte mare seceta, am irigat non-stop la ei. Are alt gust, nu sunt atât de tari, cum sunt cei din afară, poţi să faci orice din ei. Cei din afară sunt diferiţi... Dar nu au gust", adaugă Marin Ştefan, producător cortofi, Lunguleţu.

Fiecare român consumă 134 de kilograme de cartofi pe an. Anul trecut, fermierii de la noi au scos din pământ un milion de tone, suficient cât să hrănească întreaga populaţie. Însă o parte din marfă a plecat la export. În schimb, România a importat cartofi în valoare de 79 de milioane euro. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Exclusiv Observator » Cartofii româneşti, comparaţi în laborator cu cei egipteni şi greceşti. Rezultatul este surprinzător