Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ''Vreau pace și să vină tata!'' Cu sufletul făcut bucăţi, refugiaţii ucraineni sunt în căutarea unui dram de siguranţă

Peste 1 milion 200 mii de oameni au fugit până acum din calea războiului, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite. Doar cu hainele de pe ei și cu un bagaj făcut în goană, refugiaţii ucraineni încearcă să găsească măcar un dram de siguranţă. De la începutul crizei, 200.000 de refugiaţi au intrat pe la noi prin ţară, iar 60.000 au rămas, momentan, în România. Trenurile care vin din judeţele de la graniţă sunt pline, iar Gara de Nord din București s-a transformat în cea mai mare sală de așteptare pentru refugiaţii din țara vecină.

de Redactia Observator

la 05.03.2022 , 20:46

Speriați, confuzi și dezorientați, într-o țară nouă, plină de străini. Este povestea a mii de oameni care au fugit din calea războiului. Cu sau fără familii, au pornit spre cea mai apropiată graniță. Zeci de ore pe drum, fără bagaje și fără să știe nimic de cei dragi. Svetlana și-a luat cei doi copii și a plecat din Kiev, când orașul a început să fie atacat. 

Svetlana, refugiată: A fugit pentru că acolo este război, soțul ei a rămas să lupte mai departe...A venit cu copiii ca să nu vadă copiii ce se întâmplă la Kiev.

Timp de trei zile a schimbat mai multe trenuri și a ajuns, în cele din urmă, în gara Cristești, din Iași. Drumul lor e, însă, abia la început. Trebuie să ajungă în Germania. 

Vezi și

Pentru mulți dintre ei, Bucureștiul este calea către Occident, o lume sigură și îndepărtată de focurile de armă care i-au alungat din țara în care au crescut. Speră să își revadă acolo soții, frații sau tații, care au rămas, pentru moment, în prima linie a frontului.

Pe acelaşi subiect

Jamna: Tatăl copiilor a rămas în Ucraina să protejeze țara... În șapte zile am decis să părăsim țara și am venit aici...

Andrew: Vreau pace și să vină tata...

Războiul i-a învățat să nu se gândească la epuizare. Mai bine de 400 de refugiați ucraineni au ajuns noaptea trecută în Gara de Nord din București. Cei ce nu au avut prieteni în București au fost sprijiniți de voluntarii care au făcut front comun cu autoritățile.

Anastasia Rusu, voluntar: Cineva luptă cu arme, iar noi luptăm cu mâinile goale... ajutăm cu ce putem, am venit aici de acasă, am stat toată ziua aici...

Mulţi refuză să-şi abandoneze casele. Într-un orașel din Polonia, aproape de granița cu Ucraina, oamenii se întorc acasă să-și protejeze singuri familiile.

Roman: Toată familia lui trăiește în Ucraina, soția, copiii... Și vrea să se întoarcă în Ucraina și să își protejeze țara...Vrea să lupte, va merge către serviciul militar...

Roman pleacă spre Ucraina cu patru căști de protecție pe care le-a cumpărat de pe drum. Speră să le fie utile atât lui, cât și prietenilor săi cu care merge la luptă. 

Roman: Nu e sigur acolo, e periculos, dar trebuie să ne întoarcem ca să ne protejăm țara și să ne ajutăm prietenii și frații.

Peste 1.200.000 de oameni au fugit până acum din calea războiului

De la începutul conflictului militar și până în prezent, peste un milion de persoane au părăsit Ucraina. Și mai bine de 195.000 de ucraineni au trecut granițele României. Azi, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis a mers să vadă cum s-au organizat autorităţile la Vama Siret.

Klaus Iohannis, președintele României: Niciun ucrainean nu va fi refuzat la intrarea în România, ba mai mult suntem în discuții și cu vecinii din Republica Moldova pentru a-i ajuta și pe ei.

Între timp, peste tot prin ţară continuă să fie organizate centre de cazare pentru refugiaţi, inclusiv în Bucureşti. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » ''Vreau pace și să vină tata!'' Cu sufletul făcut bucăţi, refugiaţii ucraineni sunt în căutarea unui dram de siguranţă