Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Vino să lupţi pentru siguranţa ta şi a oamenilor pe care îi iubeşti". Protest tăcut în Piaţa Victoriei faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu

Tragedia 2 Mai. Rude, prieteni, dar şi necunoscuţi care au fost impresionaţi de drama celor doi studenţi ucişi de Vlad Pascu se strâng la această oră în Piaţa Victoriei, în semn de protest faţă de modul în care se desfăşoară procesul.

de Cristina Filip

la 13.04.2024 , 20:23

"Îmbracă-te într-un tricou alb şi vino să lupţi pentru siguranţa ta şi a oamenilor pe care îi iubeşti, dar mai presus de toate pentru dreptatea care nu poate fi cumpărată".

"Vino să lupţi pentru siguranţa ta şi a oamenilor pe care îi iubeşti"

Este sloganul care în această seară a adunat sute de oameni în Piaţa Victoriei, tineri, părinţi, bunici, prieteni ai celor doi tineri ucişi în accidentul de la 2 Mai sau pur şi simplu oameni care au fost impresionaţi de povestea lor, au venit în Piaţa  Victoriei pentru un protest paşnic. 

Vezi și

Este un protest tăcut, însă mesajele de pe pancarte sunt suficient de puternice, încât să ajungă la noi toţi. "Cel mai iubit dintre pământeni este acum înger", scrie pe una dintre pancarte. Oamenii care s-au adunat aici vor să îşi strige revolta şi asta pentru că, după accidentul din staţiunea 2 Mai, în care Sebi şi Roberta au fost ucişi, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. În zadar, au încercat familiile celor doi să schimbe încadrarea în omor cu intenţie indirectă pentru că toate încercările lor au eşuat.

Este un strigăt de revoltă şi pentru că la primul termen în instanţă, judecătoarea l-a strigat pe Sebi, neştiind că acesta este decedat. Toti oamenii care sunt acum în Piaţa Victoriei speră că justiţia le va face dreptate. 

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » "Vino să lupţi pentru siguranţa ta şi a oamenilor pe care îi iubeşti". Protest tăcut în Piaţa Victoriei faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu