Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vacanţă de coşmar pentru zeci de turişti. Au vrut să se simtă ca-n Bali la o pensiune luxoasă din Maramureş, dar au fost invadaţi de ploşniţe

Au vrut să se simtă ca în Bali, dar vacanţa de vis s-a transformat într-un adevărat coşmar. Zeci de turişti cazaţi la una dintre cele mai luxoase pensiuni din Maramureş s-au trezit în miez de noapte cu ploşnite în tot patul. După o noapte nedormită, turiştii au alertat imediat Protecţia Consumatorilor. 

de Simona Vasiac

la 03.10.2023 , 12:52

Proprietarii pensiunii nu au fost găsiţi până la această oră pentru a răspune acuzaţiilor. Grupul s-a cazat la finalul săpămânii trecute, însă au reuşit să doarmă acolo o singură noapte. 

Opt dintre cele 11 camere închiriate aveau nereguli. Când au văzut încăperile invadate de ploşniţe au decis să se întoarcă acasă, în Baia-Mare. Au făcut o reclamaţie online la ANPC şi DSP, iar cele două instituţii au demarat controale de urgenţă. 

Vezi și
Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Vacanţă de coşmar pentru zeci de turişti. Au vrut să se simtă ca-n Bali la o pensiune luxoasă din Maramureş, dar au fost invadaţi de ploşniţe