Video Urmările incendiului de proporţii de pe Şoseaua Nordului. Criminaliştii şi pompierii au împânzit din nou zona
Criminaliştii şi pompierii s-au întors în această dimineaţă la blocul din Capitală care a luat foc. Un incendiu uriaş a cuprins seara trecută, fostul hotel Persepolis, transformat între timp într-un bloc de apartamente de lux.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Mansarda clădirii de tip penthouse, care se află într-o zonă exclusivistă, a luat foc iar flăcările au distrus complet opt apartamente. Din fericire, nu au fost victime pentru că oamenii au ieşit din imobil la timp, dar pagubele sunt uriaşe. Intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă, pentru că în zonă străzile sunt înguste, iar apa din hidranţi a fost insuficientă.
O parte dintre locatari s-au autoevacuat, alţii au fost scoşi din case de către pompieri. Autospecialele au înaintat extrem de greu pentru că este o stradă îngustă, cu sens unic, cu maşini parcate de o parte şi de cealaltă. În zonă, hidranţii nu funcţionează, ceea ce înseamnă că maşinile de pompieri nu pot fi alimetate cu apă.
Ulterior, pompierii au declarat că au găsit şi hidranţi funcţionali, dar aceştia n-au putut asigura necesarul de apă pentru cele 20 de autospeciale. Până ca focul să fie stins, 1.100 de metri pătrați de acoperiş au fost afectaţi, precum şi 8 apartamente.
Urmările incendiului de proporţii de pe Şoseaua Nordului
Este vorba despre 3 anchete. Una a pompierilor, care s-au întors la faţa locului pentru a stabili care a fost cauza izbucnirii acestui incendiu. Vor să afle dacă structura de rezistenţă a fost sau nu afectată în urma incendiului.
O a doua anchetă este cea a poliţiei. Criminaliştii sunt şi ei prezenţi la faţa locului şi lucrează cu pompierii, în acest caz fiind deschis inclusiv un dosar penal.
A treia anchetă este deschisă de Primăria Sectolului 1. Verificările au fost anunţate încă de seara trecută de primarul Clotilde Armand, care a transmis că angajaţii primăriei vor verifica dacă existau sau nu autorizaţii, având în vedere obstacolele de care s-au lovit pompierii seara trecută.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰