Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Transportatorii şi fermierii au ajuns la 76 de cerinţe pentru a opri protestele. Vor acum reducerea numărului de parlamentari şi tăierea finanţării pentru partide

Sunt 7 zile şi 7 nopţi de când transportatorii şi fermierii sunt în stradă cu mii de utilaje. Unii lideri ai protestatarilor s-au întâlnit din nou cu autorităţile, care promit să le rezolve mare parte din revendicări. Numai că, lista de cerinţe este tot mai lungă de la zi la zi. S-a ajuns la 76 de puncte. Se cere inclusiv micşorarea numărului de parlamentari dar şi ca partidele să nu mai primească finanţare de la stat.

de Cristi Popovici

la 16.01.2024 , 19:29

În a şaptea zi de proteste, transportatorii şi fermierii au traversat mai multe oraşe. În Cluj-Napoca TIR-urile şi tractoarele au trecut pe sub ferestrele blocurilor de locuinţe. În Arad, în drum spre vamă, fermierii au turnat pământ în faţa primăriei din Nădlac. Pentru asta, s-au ales cu amenzi de câte 1.450 de lei.

Iar în apropiere de Vama Siret, oamenii se pregătesc de un protest lung. După ce noaptea trecută au gătit un miel chiar în stradă, azi au primit mâncare de la pensiunile din jur.

Protestatar: Vom sta aici până se rezolvă totul, până vedem scris alb pe negru.

Vezi și

Cerințele transportatorilor

Pe acelaşi subiect

Cristi Popovici, reporter Observator: Protestatarii sunt împărțiți în mai multe tabere și fiecare are propria listă de revendicări. Unii reprezentanți ai fermierilor s-au intalnit cu ministrul Agriculturii si au căzut de acord sa renunțe la proteste. Tot asa, unii reprezentanți ai transportatorilor s-au văzut astăzi cu ministrul Sorin Grindeanu. Protestatarii din zona Afumati, care se prezintă drept spontani și independenți spun ca raman in continuare in strada. Ei au prezentat astăzi o lista cu 76 de revendicări pe care i-au trimis-o premierului Ciolacu.

Printre cerinţe se numără anularea dosarelor penale şi a amenzilor pentru protestatari. Dar şi reducerea numărului de parlamentari sau renunţarea la finanţarea partidelor din fonduri publice.

Dănuţ Andruş, reprezentant al fermierilor: Sunt probleme sociale pe fiscalitate, sunt probleme cu Ministerul de Interne, sunt probleme cu Ministerul Justiţiei, sunt probleme cu Banca Naţională a României.

Noile revendicări vin după ce premierul Marcel Ciolacu a anunţat că aproape toate cerinţele s-au rezolvat.

Marcel Ciolacu, premierul României: Aproape 99% dintre solicitările de la Ministerul Agriculturii s-au închis. Ce mi-e mie ciudă este că 90% dintre ele erau bugetate pe anul în curs.

Ciprian Melinte, transportator: Domnul Marcel a ieşit cumva la nişte declaraţii doar să mai detensioneze un pic situaţia din stradă? 

Noile cerinţe ale fermierilor l-au descumpănit şi pe ministrul Agriculturii.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: În România sunt peste un milion de fermieri. Dacă domnul ministru Barbu trebuie să stea cu un milion, cu fiecare în parte.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Eu nu înţeleg ce trebuie să mai dăm?

Cei din stradă au anunţat că nu negociază cu autorităţile

O scindare a fost şi în rândul transportatorilor. Cei din stradă au anunţat că nu se târguiesc cu autorităţile.

"Refuzăm ideea că aceste acțiuni ar putea fi interpretate drept negocieri. Sunt un demers ferm în vederea găsirii unor soluții concrete și imediate", au anunţat într-un comunicat.

Au obţinut benzi separate în vămi pentru camioanele UE şi cele non UE şi prioritate pentru TIR-urile goale faţă de cele încărcate. Ministerul Transporturilor a promis şi că îi va sprijini în negocierile la ASF pentru un tarif RCA mai mic. Transportatorii vor un plafon de 5.000 de lei. În prezent, chiar şi respecând tariful de referinţă impus de Guvern, asigurătorii cer în medie 12.000 de lei pe an pentru un TIR. În cazul unui istoric de accidente, preţul e şi cu 80% mai mare.

Marcel Ciolacu, premierul României: Am avut vreo 6 falimente la firmele de asigurări. Nu pot să vin să plafonez la un preţ pe care piaţa nu-l poate suporta. Pentru că bag acele companii în faliment. Şi o luăm de la capăt.

Premierul spune însă că se va implica în discuţiile cu ASF. Promite să intervină şi în problema accizei la motorină.

Marcel Ciolacu, premierul României: Cred că este posibil ca jumătate din noua acciză pe care am introdus-o la motorină să o putem întoarce la transportatori.

Deocamdată acciza la motorină este suportată de stat doar în cazul fermierilor.

În avalanşa de revendicări, protestele continuă. Utilajele s-au pus din nou în mişcare pe centura Bucureştiului. O cerere pentru un marş cu 15.000 de utilaje pe bulevardele Capitalei a fost respinsă de primarul Nicuşor Dan.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Transportatorii şi fermierii au ajuns la 76 de cerinţe pentru a opri protestele. Vor acum reducerea numărului de parlamentari şi tăierea finanţării pentru partide