După arestarea principalului său adversar, Erdogan a depus o plângere pentru insultă şi împotriva liderului Opoziţiei, Özgür Özel
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a depus plângere pentru "insultă" împotriva liderului principalului partid de opoziţie, care a declarat că şeful statului turc conduce o "juntă", a anunţat marţi avocatul său.

"O plângere penală a fost depusă la Parchetul general din Ankara pentru insultă la adresa preşedintelui" contra lui Özgür Özel, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), a anunţat pe reţeaua socială X avocatul lui Erdogan, Huseyin Aydin.
În timpul unui congres extraordinar al CHP, duminică, Özgür Özel a afirmat că "Turcia este guvernată de o juntă căreia îi este teamă de alegeri, teamă de adversarii săi şi teamă de naţiune".
Recep Tayyip Erdogan este "preşedintele unei junte ce îi ţinteşte pe toţi cei care au sprijinul poporului şi pe cei care ar putea deveni rivalii săi", a adăugat Özel, denunţând de asemenea arestarea şi încarcerarea, luna trecută, a primarului CHP al Istanbulului Ekrem Imamoglu, principalul rival al lui Erdogan. Delictul de "insultă la adresa preşedintelui" este utilizat frecvent în Turcia, uneori contra unor simpli internauţi.
Primarul Istanbulului, cetăţean de onoare al Parisului
- Primarul Istanbulului a fost reținut. Ekrem Imamoglu a denunțat "o execuție fără proces"
- Economia fragilă a Turciei se clatină după protestele din Istanbul. Pieţele financiare au înregistrat miercuri...
- Giorgia Meloni, primită de Trump la Casa Albă. Președintele SUA e "100%" sigur că se va ajunge la un acord cu UE...
- Zelenski susţine că are dovezi că Rusia primeşte arme din partea Chinei: "Am primit în sfârşit informaţii"
- Incident armat cu cel puţin 6 răniţi în campusul Universităţii din Florida. Un suspect a fost reţinut
Lovitură de proporţii pentru preşedintele Turciei, Recep Erdogan. Primarul Istanbulului, care a fost arestat din ordinul său acuza opozitia, pentru că îi este principalul competitor la viitoarele alegeri prezidenţiale, a fost făcut cetăţean de onoare al Parisului.
Primăriţa socialistă a capitalei Franţei a considerat că este modul prin care Ekrem Imamoglu poate fi apreciat pentru curajul de care a dat dovadă, în clipa în care a devenit vocea a milioane de turci. Anne Hidalgo a menţionat că este, de asemenea, o modalitate de a-i da forţă edilului nominalizat candidat al Opoziţiei, deşi era în închisoare, sub acuzaţii de corupţie.
Primăriţa Parisului speră ca acordarea acestui titlu de cetăţean de onoare rivalului său îl va determina pe Recep Erdogan să audă vocea raţiunii democratice. Eliberarea lui Ekrem Imamoglu a fost cerută de edilii mai multor oraşe europene, printre care Roma, Amsterdam şi Bruxelles. Însă nici aceste solicitări şi nici protestele din marile oraşe ale Turciei nu l-au determinat pe Erdogan să se răzgândească.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰