Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sute de mii de oameni, la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc. Un jurământ făcut în secolul 16 îi aduce an de an împreună

Sute de mii de oameni participă, sâmbătă, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, secretarul de stat ungar János Potápi aflându-se printre participanţi.

de Redactia Observator

la 29.05.2024 , 15:57

pelerinajul de la Şumuleu Ciuc 2024 Sute de mii de oameni, la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc. Un jurământ făcut în secolul 16 îi aduce an de an împreună - Observator

La ceremonii este prezent şi secretarul de stat ungar Árpád János Potápi, care a şi postat imagini pe pagina sa de Facebook.

"Pe drumul care duce spre Şumuleu Ciuc, pelerinii păşesc pe urmele strămoşilor lor, iar busola lor interioară arată acel principiu prin care doresc să rămână fideli memoriei, credinţei şi valorilor părinţilor, bunicilor şi străbunicilor lor", a declarat János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar.

Politicianul a luat parte la adunarea participanţilor din Ţinutul Secuiesc şi din Slovacia la cel de-al 7-lea Pelerinaj Ecvestru "Márton Áron", organizat în faţa capelei Sfântul Ştefan, de la Sânzieni. Pelerinii călare au adus panglici de rugăciune din localităţile din regiune.

Articolul continuă după reclamă

László Felföldi, episcopul diecezei romano–catolice de Pécs, este oratorul din acest an al pelerinajului de la Şumuleu Ciuc 

Pe acelaşi subiect

Călugării franciscani, gardienii locului sfânt de la Şumuleu Ciuc

Călugării franciscani, gardienii locului sfânt de la Şumuleu Ciuc, aleg în fiecare an o deviză pentru anul respectiv, care devine şi deviza pelerinajului de Rusalii. Anul acesta, deviza este "Reînnoiţi–vă!" şi face legătura cu anul pastoral proclamat de Arhiepiscopia de Alba Iulia, sub deviza "Comunitate reînnoită prin rugăciune". 

Sâmbătă dimineaţă a avut loc Sfânta Liturghie în biserica de la Şumuleu Ciuc, de la ora 10:00 s-a rostit rozariul, la Altarul situat în aer liber. La ora 10:30, din faţa bisericii a pornit alaiul de credincioşi spre şaua dintre Dealul Şumuleu Mare şi Dealul Şumuleu Mic.

După slujba de pelerinaj desfăşurată în aer liber, programul de Rusalii continuă, sâmbătă, de la ora 17:00, cu o Sfântă Liturghie pentru ceangăi, în Biserica Parohială Sfinţii Petru şi Pavel. După–amiază, va avea loc o Sfântă Liturghie de veghe de Rusalii în biserică, urmată, peste noapte, de o veghe.

Duminica de Rusalii, în 19 mai, în ziua sosirii Sfântului Duh, în biserica de la Şumuleu Ciuc vor fi celebrate patru Sfinte Liturghii de la orele 7:00, 8:00 10:30 şi 18:00, iar luni trei, de la orele 8:00, 10:30 şi 18:00, conform programului anunţat.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, cel mai mare din Europa Centrală şi de Est

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi îşi are originea în urmă cu aproape patru secole şi jumătate.

În centrul pelerinajului se află Fecioara Maria, a cărei statuie a fost sculptată în lemn de tei între anii 1510 şi 1515, fiind cea mai mare statuie făcătoare de minuni din lume.

În anul 1567, după ce au ieşit victorioşi în lupta cu armatele principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund, care a încercat să le impună religia unitariană, credincioşii catolici au făcut legământ că în sâmbăta dinaintea Rusaliilor se vor întoarce să îşi exprime recunoştinţa. Şi, an de an, au venit tot mai mulţi, harghitenilor li s-au alăturat alţi credincioşi (reformaţi, unitarieni, chiar şi ortodocşi) de pretutindeni, până când biserica a devenit neîncăpătoare, astfel că liturghia s-a mutat pe Muntele Şumuleul Mic.

La 1 iunie 2019, Papa Francisc s-a aflat la Şumuleu Ciuc, unde a transmis credincioşilor că pelerinajul anual aparţine moştenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradiţiilor româneşti şi ungureşti şi că evenimentele triste din trecut nu pot fi un obstacol pentru convieţuirea fraternă.

Tot atunci, Suveranul Pontif a dăruit Sanctuarului marian de la Şumuleu Ciuc Tradafirul de aur, pe care l-a aşezat la picioarele statuii făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Preferaţi podcasturile şi cărţile de dezvoltare personală, în locul unui psiholog?
Observator » Evenimente » Sute de mii de oameni, la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc. Un jurământ făcut în secolul 16 îi aduce an de an împreună