Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc. Credincioşii, impresionaţi până la lacrimi de ospitalitatea gazdelor întâlnite pe drum: "Am mâncat bine"

Valuri de credincioşi catolici se revarsă spre inima Transilvaniei. Mii de pelerini au pornit spre Şumuleu Ciuc, la cea mai mare procesiune din Sud-Estul Europei, de Rusaliile Catolice. Oamenii vin cu trenurile, chiar şi din afara ţării, iar ultimii kilometri îi străbat la pas, într-o atmosferă de sărbătoare şi reculegere. Astăzi, peste 300.000 de oameni vor participa la procesiune.   

de Redactia Observator

la 18.05.2024 , 08:19

Peste 700 de pelerini de toate vârstele s-au adunat încă de ieri dimineaţă în faţa bisericii Sfânta Tereza din Odorheiu Secuiesc. Se pregătesc de primii paşi pe lungul drum de zeci de kilometri către Şumuleu. "Ne pregătim sufleteşte ca să ajungem la Sfânta Maria Fecioară, pentru a ne încărca sufleteşte pentru anul viitor".

Prima parte din traseu are 35 de kilometri, timp în care credincioşii se vor ruga şi vor intona cântece bisericeşti. După câteva ore de odihnă, vor străbate şi restul de 20 de kilometri, până la Mănăstirea Franciscană, unde se vor ruga la statuia Fecioarei Maria. "Sperăm că va fi un pelerinaj frumos şi toată lumea va primi liniştea sufletească pe drum şi va ajunge la Sf. Maria cu gândurile bune".

300.000 de pelerini sunt aşteptaţi din toate colţurile lumii să participe la procesiunea de astăzi. Alături de ei sunt şi oamenii care locuiesc în zonă. Locanicii vor să le resplătească efortul credincioşilor, aşa că le-au oferit un pat, unde să se poată odihni, dar şi o masă caldă. "Aici am oprit şi la prânz, iar gazdele ne-au oferit cazare gratis. Am mâncat bine. Au fost foarte amabili".

Vezi și

La Gara din Arad, trenul care îi duce la Miercurea Ciuc pe credincioşii din Ungaria a fost primit cu mare fast. "Sunt momente foarte emoţionante la Arad. Este foarte important să ştim că toţi suntem pelerini pe acest pământ şi aşa cum am reuşit să ne rugăm împreună, aşa ne va ocroti sfânta fecioară Maria, de sus, din ceruri".

Ca în fiecare an, traficul pe căile de acces către locul pelerinajului va fi închis, iar pentru siguranţa credincioşilor sunt organizate acțiuni de monitorizare și gonire a urșilor din zonă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc. Credincioşii, impresionaţi până la lacrimi de ospitalitatea gazdelor întâlnite pe drum: "Am mâncat bine"