Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cel puţin 600 de morţi şi peste 1.800 de răniţi în Liban după cel mai mare atac israelian din ultimii 20 de ani. SUA trimit noi trupe în regiune

Cel puţin 600 de morţi şi peste 1.800 de răniţi în Liban, în cel mai mare atac asupra grupării teroriste Hezbollah din ultimii aproape 20 de ani. Printre victime sunt şi numeroşi civili. Lumea întreagă se teme însă că Orientul Mijlociu este mai aproape ca niciodată de un nou conflict regional. Statele Unite au anunţat deja că trimit noi trupe în regiune. 1.500 de români, majoritatea femei şi copii, sunt prinşi în Liban, după ce toate zborurile către Beirut au fost anulate.

de Redactia Observator

la 24.09.2024 , 21:16

De 48 de ore, Libanul este bombardat zi şi noapte de avioanele de luptă israeliene, în ceea ce Israelul a numit - Operațiunea Midnight Arrows. Oraşe întregi din sud sunt acum ruine. În apropiere de oraşul Sidon, la 50 de kilometri de Israel, zona începe să arate precum Fâşia Gaza. Casele au fost pulverizate, drumurile nu mai există. "Civilii din Liban plătesc un preţ intolerabil, inacceptabil. Este aproape un război în toată regula, care trebuie evitat", a declarat Josep Borrell, şeful diplomaţiei UE.

Iranul a acuzat Israelul că vrea un război regional

Premierul israelian le-a transmis libanezilor că războiul nu e cu ei, ci cu gruparea teroristă Hezbollah şi le-a cerut civililor să plece din zonele unde s-ar putea ascunde luptărotii islamişti. Oamenii spun că arrmata israelieană nu le-a lăsat timp suficient să fugă. Un bilanţ provizoriu, transmis de oficialii din Beirut arată că printre victime sunt cel puţin 150 de copii şi femei. "Atacurile au vizat şi ambulanțe, centre medicale și autospeciale de pompieri. Au vizat și mașinile unor persoane strămutate", a declarat Firass Abiad, ministrul libanez al Sănătăţii. Peste 16.000 de oamenii au reuşit să fugă spre Beirut într-o singură zi. Drumul spre capitală, care durează în mod normal o oră şi jumătate, se face acum în 17 ore. Şcolile şi universităţile au fost transformate în centre pentru refugiaţi.

Vezi și

Peste 2.000 de ţinte Hezbollah au fost lovite cu rachete de armata israeliană, în cel mai mare atac asupra Libanului de la războiul de 34 de zile din 2006. "Am scos din luptă zeci de mii de rachete și muniție de precizie. Ce au construit în ultimii 20 de ani, de la Al Doilea Război cu Libanul, a fost distrus de noi, este o operaţiune impresionantă", a declarat Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării. Toată lumea se teme acum că războiul s-ar putea extinde în toată regiunea.

Iranul a acuzat Israelul că vrea un război regional, iar Turcia avertizează că toată regiunea va fi aruncată în haos. China, Qatarul şi Egiptul au condamnat încălcarea suveranităţii statului libanez. În tabăra cealaltă, Israelul primeşte sprijin american. Washingtonul trimite în regiune trupe suplimentare. "Angajamentul nostru față de securitatea Israelului este ferm. Suntem neclintiți în faţa tuturor amenințărilor finanţate de Iran, inclusiv Hezbollah", a declarat Karine Jean-Pierre, purtător de cuvânt Casa Albă.

Ministerul de Externe le cere românilor să evite orice călătorie în Liban, iar cei care sunt încă pe teritoriul acestei ţări să plece cât mai repede. 1500 de români trăiesc aici, majoritatea femei şi copii. Pe grupurile de români de pe Facebook, oamenii se plâng că nu mai au cum să fugă de război după ce toate companiile aeriene, inclusiv TAROM, şi-au suspendat zborurile.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Cel puţin 600 de morţi şi peste 1.800 de răniţi în Liban după cel mai mare atac israelian din ultimii 20 de ani. SUA trimit noi trupe în regiune