Video STENOGRAME în dosarul de la DNA al familiei Piţurcă. Gabriel Ţuţu: "Cum nu au banii, ca mi-au spus că-i au deja?"
Din finanţatori, în inculpaţi - afacerea măştilor din pandemie a schimbat rolurile pentru Piţurcă şi fiul lui. Reţinuţi şi apoi eliberaţi, Piţurcă - senior şi junior au schimbat drumurile spre secţia de poliţie. Fostul selecţioner spune că el doar a contribuit cu banii în afacere şi că nici el, nici fiul lui nu au dat declaraţii în faţa procurorilor. Gigi Becali îi ia şi el apărarea fostului selecţioner.
"Eu cred în Dumnezeu! Restul, în justiţie se face după probe. Justiţie pe care noi am încercat să o convingem că domnul Piţurcă nu trebuie să stea în arest", a declarat Cristian Ene, avocat. Maratonul audierilor s-a încheiat la ora 3 dimineaţa. Atunci când instanţa a decis ca Alexandru Piţurcă să fie eliberat sub control judiciar. Control judiciar a primit şi directorul ROMARM, Gabriel Ţuţu. Toţi sunt obligaţi să meargă la secţia de poliţie, să nu părăsească ţara şi să fie la dispoziţia procurorilor. Prima vizită a fost astăzi, 1 februarie.
Ce arată stenogramele din dosar
La ora prânzului Piţurcă tatăl şi fiul au mers să semneze controlul la secţii diferite. "Dacă dădeam şpagă nu eram aici", a spus Alexandru Piţurcă. Dacă fiul a fost reţinut în declaraţii, seniorul nu s-a mai ferit de explicaţii. "Eu şi fiul meu nu am vândut nicio mască, de lucrul ăsta s-a ocupat o altă firmă", a declarat Victor Piţurcă. În aprilie 2020, Ministerul Apărării încheia cu o firmă un contract de peste 13 milioane de lei pentru echipamente de protecţie. După livrarea produselor din China, firma i-ar fi cedat societăţii lui Alexandru Piţurcă 98% din valoarea contractului. Iar produsele au fost plătite, spun procurorii, de Victor Piţurcă în beneficiul firmei fiului. Câteva luni mai târziu, medicii de la spitalul militar ROL 2 reclamau că măştile nu sunt conforme.
"Băiatul meu a vrut să intre în această afacere, după săptămâni am vrut şi eu să cunosc nişte oameni care i-au propus lui această afacere. Eu am băgat bani în firma lui Alex, Alex s a ocupat şi am trăit cu sufletul la gură până mi-au revenit banii. Nu a comis nicio ilegalitate. A intrat şi el într-o afacere de genul ăsta că eu regret, nu am vrut, pentru el am făcut o, nu îmi trebuia.", a declarat Victor Piţurcă.
- Primele declarații făcute de Victor Pițurcă, la ieșirea din sediul Poliției: "Sunt complet neviovat. Nu am...
- Alexandru Pițurcă și directorul ROMARM sunt liberi. Judecătorii au respins cererea de arestare făcută de DNA
- Alexandru Piţurcă, de la cluburi de lux în spatele gratiilor în doar câteva ore. Reacţia Cristinei Ich după ce...
În apărarea lui Piţurcă intervine şi Gigi Becali. "După cum îl cunosc pe el, aşa, după răspunsul lui, nu a minţit. Nu are nicio treabă! Şi când l-am văzut ce... Cătuşe...", a declarat Gigi Becali. Ca să parafeze afacerea, cei implicaţi s-ar fi întâlnit chiar la sediul ROMARM, iar discuţiile au fost purtate pe Whatsapp, pe un grup denumit "contract 15.04.2020". Profitul ar fi urmat să fie împărţit pe principiul, una ţie, două mie.
Stenograme din dosar
- Gabriel Ţuţu: Cum nu au banii? Că mi-au spus că-i au deja. Lasă-mă că vorbesc eu cu ei.
- Martor: Oricum, dacă nu erai tu, Gabi, vedeam banii peste 60 de zile. Din profit să ia Piţurcă 500.000 şi 250.000 împart eu cu el.
- Gabriel Ţuţu: Aducem marfa prin Interarms şi trebuie să îi dăm şi lui. Împărţim la 3? Da!
"Nu este chiar pentru toţi căţeii genul acesta de contracte. Pentru a avea astfel de contracte trebuia să fii cumva mufat la cine avea decizia şi cine avea şi banii necesari pentru a face astfel de achiziţii", a declarat Elena Calistru, reprezentanta unui ONG. Pentru Gabriel Ţuţu, şeful ROMARM, contractul cu MAPN nu este singura problemă. Procurorii îl anchetează şi pentru liniile de producţie pentru măşti, cumpărate la începutul pandemiei şi care nu au funcţionat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰