Doi primari din Botoșani, reținuți pentru luare de mită. Ancheta vizează contracte de asfaltare, finanțate din bani publici
Doi primari din județul Botoșani au fost reținuți de procurorii DNA pentru luare de mită, în cadrul unui amplu dosar de corupție care vizează atribuirea unor contracte de lucrări publice între 2023 și 2024. Pe lângă aceștia, mai mulți funcționari locali – printre care un viceprimar, un fost edil și un secretar de partid – au fost plasați sub control judiciar. Anchetatorii susțin că aceștia ar fi cerut bani, materiale de construcții și alte foloase pentru a favoriza anumite firme în procedurile de achiziții publice.

Potrivit News.ro, DNA a anunţat, marţi, reţinerea pentru 24 de ore a următorilor inculpaţi: Dumitru-Verginel Gireadă, primar al comunei Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale), Oloeriu Dan, primar al oraşului Flămânzi, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi B.V.M., administrator de fapt al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, dintre care una în formă continuată (două acte materiale).
"La data de 08 aprilie 2025, cei trei inculpaţi sunt prezentaţi Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", precizează DNA într-un comunicat de presă.
Mai mulţi oficiali, implicaţi în afacerile ilegale
De asemenea, procurorii au dispus control judiciar pe cauţiune în valoare de 50.000 de euro, începând cu data de 07 aprilie 2025, pe o perioadă de 60 de zile, faţă de inculpaţii: Voicu Ionuţ, secretar general adjunct al filialei locale a unei formaţiuni politice, Ivanache Ilie, la data faptelor primar al comunei Ungureni, judeţul Botoşani, şi Batîr Rareş, administratorul public al comunei Ungureni, judeţul Botoşani.
- Filmul tragediei din Botoşani, unde un bătrân a fost ucis de propriul fiu, din greşeală, în timp ce citea...
- Botoșănean ucis din greşeală de propriul fiu, în Săptămâna Mare. Bătrânul tată a fost lovit cu mașina...
- Scene dramatice la Spitalul de urgență din Botoșani, unde un muncitor s-a împiedicat de o funie și a căzut de...
- Pacienţii puşi să facă slalom printre maşini pentru a intra în curtea Spitalului Judeţean Botoşani. De vină,...
- Un bărbat de 35 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu utilajul pe care îl manevra, în Botoşani
De asemenea, a fost plasat sub control judiciar Şchiopu Neculai, viceprimar al comunei Coşula, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Potrivit DNA, ancheta vizează suspiciuni de corupție legate de atribuirea unor contracte de achiziții publice. Procurorii cercetează posibile fapte de luare și dare de mită, comise în contextul unor lucrări finanțate din bani publici.
Este vorba, în principal, despre contracte pentru modernizarea drumurilor și lucrări de asfaltare, derulate în perioada 2023–2024. Procurorii vor să afle cum au fost semnate contractele, cine sunt adevărații beneficiari și dacă funcționari sau oameni de afaceri au obținut foloase necuvenite.
Cei doi primari reținuți se află acum în custodia DNA și sunt acuzați de fapte grave de corupție. În funcție de probele din dosar, anchetatorii ar putea cere control judiciar sau chiar arest preventiv.
”În perioada aprilie 2023 - octombrie 2024, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind derularea şi urgentarea aprobării plăţilor aferente unor contracte de lucrări publice, inculpatul Dumitru-Verginel Gireadă, în calitatea menţionată, ar fi pretins şi primit pentru sine şi pentru alte două persoane apropiate, cu titlu de mită, de la inculpatul B.V.M., administratorul de fapt al societăţii comerciale care executa contractele respective în comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, plata contravalorii unor facturi aferente unor materiale de construcţii, în valoare de 91.822 lei, efectuarea în mod prioritar a unor plăţi în favoarea unei firme administrate de o persoană din familie, precum şi un folos nepatrimonial reprezentat de încheierea în condiţii avantajoase a unui contract de vânzare-cumpărare aferent unui teren intravilan în valoare de 50.000 euro”, precizează procurorii.
Obligaţiile inculpaţilor cât timp se află sub control
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Voicu Ionuţ, Ivanache Ilie, Batîr Rareş şi Şchiopu Neculai trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
Procurorii anticorupţie au făcut, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰