Video Speriați de moartea unei profesoare, localnicii dintr-o comună din Olt vor să se vaccineze anti-Covid. Frica de boală a învins teama de vaccin
Lupta cu virusul pare departe de a se sfârşi. Bulversaţi de informaţii contradictorii, oamenii nu ştiu ce să mai creadă. După ce au refuzat vehement să se vaccineze, sătenii unei comune din Olt vor acum cu orice preţ serul anti-COVID. Pentru mulţi, frica de boală a pus în umbră teama de vaccin, asta după ce au fost martorii unei tragedii.
Frica este cea care i-a impiedicat pe oameni să se imunizeze până acum, asta după ce un localnic a murit la câteva zile de la vaccinare. Este vorba despre un bătrân cu o stare de sănătate fragilă și comorbidități.
Dar tot o tragedie îi împinge acum pe oameni să se imunizeze. O profesoară de 55 a fost răpusă de Covid. Oamenii s-au speriat și mai tare și vor acum să se vaccineze. Peste 60 de localnici s-au înscris pe listele de așteptare, iar în weekend, o echipă medicală din Corabia va veni să le administreze serul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰