Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sonia Simionov, corespondenţă din Ceatalchioi, locul unde s-a prăbuşit drona. Ce prevede Tratatul Nord-Atlantic: "Oamenii sunt speriaţi"

Nopţile sunt luminate de bombardamente chiar lângă ţara noastră, iar bucăţi dintr-o dronă au fost descoperite pe malul românesc al Dunării, la Ceatalchioi. Autorităţile le spun oamenilor să fie liniştiţi, dar localnicii din comuna tulceană se pregătesc de încă o noapte albă. Reporterul Observator Sonia Simionov se află la Ceatalchioi, cel mai fierbinte loc din ţară în acest moment. Iată cum pot fi protejaţi oamenii din zonă, dar şi ce reacţii am putea vedea din partea autorităţilor.

de Sonia Simionov

la 07.09.2023 , 19:54

"Localnicii se aşteaptă la o nouă noapte albă, cel puţin cei care sunt aici, în zona localităţii Ceatalchioi. Practic, vizavi de Portul Izmail, portul atacat azi-noapte. La mai puţin de 200 de metri în spatele meu au fost dronele care au ţintit Portul Izmail de pe malul ucrainean", arată Sonia Simionov, reporter Observator.

Echipa Observator, aproape de linia frontului

"Trebuie să menţionez că, noaptea trecută, a existat şi un apel la 112 dat de către un cetăţean, un localnic român. Acesta anunţa că o altă dronă ar fi căzut în apă, foarte aproape de malul românesc. Astăzi au fost patrule trimise de către Ministerul Apărării Naţionale şi Poliţia de Frontieră a verificat. Nu se confirmă aceste informaţii", mai spune Sonia Simionov, reporter Observator.

Vezi și

"Oamenii sunt speriaţi, există şi o certitudine - aceea că în pădurea de aici au fost găsite rămăşiţele unei drone care acum sunt expertizate. Acest lucru duce la subţierea liniei frontului; o linie destul de subţire, care în urma unui asemenea eveniment - dacă ceva de genul acesta s-ar repeta - am putea ajunge la invocarea Articolului 4 din Tratatul Nord-Atlantic", adaugă Sonia Simionov, reporter Observator. 

"Acest articol prevede consultări cu toţi aliaţii, fără a acţiona în acest sens, dar dacă ar fi vorba despre un atac putem să ne aşteptăm la invocarea Articolului 5 din Tratatul NATO şi în acel moment aliaţii statului care invocă acest articol ar trebui să răspundă tot printr-un atac. Să sperăm că nu va fi cazul", transmite, din Ceatalchioi, Sonia Simionov, reporter Observator.

Sonia Simionov Like

Jurnalism. Sună pompos, nu? De fapt, nu e. E una dintre cele mai "la firul ierbii" meserii. Jurnalistul te ține informat. Îți aduce știrile zilei. Reporterul adună informații și îți transmite despre salarii, pensii, vacanțe, târguri, prețuri etc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Sonia Simionov, corespondenţă din Ceatalchioi, locul unde s-a prăbuşit drona. Ce prevede Tratatul Nord-Atlantic: "Oamenii sunt speriaţi"