Video "S-a supărat, m-a dat jos din salvare în pădurice". O pacientă, abandonată în drum spre dializă. Reacţia centrului medical
Pacienta unui centru de dializă din Prahova face acuzaţii grave. Femeia susţine că a fost abandonată la marginea drumului de ambulanţiera care ar fi trebuit să o ducă la tratament. Motivul este şocant! Bolnava i-ar fi atras atenţia şoferiţei asupra modului agresiv în care conducea. După o anchetă internă, coducerea centrului medical susţine însă că pacienta ar fi cerut să coboare din ambulanţă.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- A treia răsturnare de situație în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Fiica lui, lăsată în libertate acum 3 săptămâni, a fost arestată alături de complici
"I-am spus acestei persoane că nu-mi place cum conduce, conduce foarte violent, conduce foarte tare, eu am probleme de sănătate", spune pacineta.
Pacientă lăsată în drum de ambulanţă
Acesta a fost momentul când şoferiţa care transporta pacienţi la un centru de dializă din Ploiești ar fi lăsat-o pe femeie pe marginea drumului. Cel puţin aşa susţine pacienta de 43 de ani, din Slănic.
"Ea s-a supărat, a oprit maşina şi m-a dat jos din salvare, exact în pădurice. M-a abandonat pur şi simplu în acel câmp, eu a trebuit şi am sunat la 112, am plâns, pentru că nu aveam acte la mine, nu aveam bani, nu aveam nimic, efectiv ca să pot să ajung măcar acasă", adaugă pacineta.
Pacienta a fost găsită de către echipajul de poliţie în satul Livadea, din comuna Vărbilău. Se afla, practic, la un kilometru distanţă de locul în care a fost dată jos din ambulanţă. Ca să caute ajutor, femeie speriată a parcurs pe jos acest traseu.
Reacţia centrului medical
Conducerea centrului medical, care a contractat serviciul de transport al pacienţilor dializaţi, spune că făcut verificări şi că lucrurile s-ar fi întâmplat diferit. "N-a fost dată jos. Dânsa a cerut imperativ să se dea jos. Eu ştiu că a fost o întârziere de câteva minute cât i-a spus rămâneţi aici atunci şi merg să iau celălalt pacient, pentru că întârziam la dializă", a declarat Cristian Vintilescu, director centru medical.
Pacienta spune că nu a fost prima dată când a avut problema cu şoferiţa care o duce la dializă. Pentru a elimina tensiunile conducerea centrului a decis ca femeia să fie transportată de acum în colo cu altă maşină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰