Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un Airbus 318 al TAROM, dezmembrat pentru fier vechi, în faţa hangarului de la Aeroportul Otopeni. Explicația companiei

Imagini spectaculoase cu un avion care a aparţinut companiei TAROM. Un Airbus 318, vândut de operatorul național către o companie din Marea Britanie, a început să fie dezmembrat. Piesele sunt revalorificate, iar fuselajul, dus la fier vechi. Avionul a ajuns la finalul perioadei de exploatare, precizează TAROM într-un comunicat. Aceeaşi soartă o vor avea alte trei aeronave, care au fost vândute. Vor fi distruse pentru valorificarea componentelor. 

de Redactia Observator

la 13.11.2024 , 20:34

"Procesul de taiere a două dintre cele patru Airbusuri A318 cumpărate de o companie britanică de la TAROM a început miercuri, 13 noiembrie 2024. Airbusurile A318 care au fost înmatriculate YR-ASB şi YR-ASC sunt tăiate în faţa hangarului TAROM de la aeroportul "Henri Coandă" (Otopeni) din Bucureşti", a transmis, miercuri, BoardingPass.

Potrivit sursei citate, celelalte două avioane de acelaşi tip vor fi mutate în săptămânile ce urmează pe un aeroport din Spania, potrivit informaţiilor BoardingPass.

"În prezent, TAROM mai operează zboruri comerciale regulate cu un Airbus A318, înmatriculat YR-ASA, însă în circa o săptămână şi acesta va fi retras din serviciul comercial. Valoarea cu care compania aeriană de stat a vândut cele patru avioane este necunoscută", mai arată BoardingPass.

Vezi și

Un Airbus 318 a început să fie dezmembrat

Pe acelaşi subiect

TAROM a transmis, într-un comunicat de presă, că, în cadrul planului de redresare şi restructurare a companiei, unul dintre obiectivele strategice este modernizarea flotei şi optimizarea costurilor operaţionale.

"În acest sens, aeronavele model Airbus A318 recepţionate în perioada 2006-2007, care au ajuns la finalul perioadei de exploatare, au fost scoase din serviciul comercial al companiei TAROM şi valorificate conform planificării prin vânzarea către o companie specializată în achiziţionarea de avioane aflate la finalul perioadei de funcţionare.

Transferul de proprietate a avut loc în cursul lunii octombrie, conform calendarului stabilit, iar noii proprietari desfăşoară în prezent respectivele operaţiuni de dezmembrare şi valorificare pe platforma tehnică TAROM, activităţi pentru care compania TAROM încasează contravaloarea serviciilor prestate, conform acordurilor comerciale în vigoare", a transmis compania.

Potrivit oficialilor acestora, vânzarea acestor active face parte din strategia de restructurare, care urmăreşte îmbunătăţirea performanţei financiare, reducerea costurilor de mentenanţă şi modernizarea flotei cu aeronave noi, mai eficiente şi mai prietenoase cu mediul.

"În acest sens compania a semnat în prima parte a anului 2024 primul contract de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 Max, care vor înnoi flota TAROM. Dorim să asigurăm publicul că toate operaţiunile se desfăşoară conform reglementărilor în vigoare şi că TAROM rămâne dedicată obiectivului de a oferi servicii de transport aerian sigure, cu o flotă modernă şi eficientă", a mai transmis TAROM.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Evenimente » Un Airbus 318 al TAROM, dezmembrat pentru fier vechi, în faţa hangarului de la Aeroportul Otopeni. Explicația companiei