Zboruri către cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, de la 199 de euro. Compania care a lansat oferta
Operatorul naţional de transport aerian, TAROM, pune la dispoziţia călătorilor, în perioada 1 - 3 noiembrie, bilete cu preţuri începând de la 199 de euro, către cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei preţurile promoţionale sunt pentru zboruri cu plecare din Bucureşti către şase destinaţii turistice europene, relatează Agerpres.
Care este preţul zborurilor promoţionale
Astfel, biletele de avion către Budapesta şi Praga încep de la 199 de euro, către Bruxelles şi Frankfurt de la 229 de euro, iar către Paris şi Madrid de la 269 de euro.
Preţul biletelor este dus-întors, pentru perioada de călătorie 29 noiembrie - 15 decembrie 2024 (data ultimului retur), iar ofertele sunt valabile în limita locurilor disponibile. Totodată, ofertele TAROM includ: toate taxele, check-in gratuit, un bagaj de mână de 8 kg şi un bagaj de cală.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi "code share". Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰