Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacția unui turist din Franța care a ajuns pentru prima dată în Vama Veche

Timpul şi-a pus iremediabil amprenta pe o staţiune simbol pentru tinerii nonconformişti care abia aşteptau să ajungă la mare. Vama Veche. Nu mai e de mult ce a fost, spun cu regret nostalgicii. În loc de muzică folk, acum, în boxe răsună cea tehno. Iar dormitul direct pe plajă a fost înlocuit cu cazări de 5 stele. 

de Andreea Filip

la 03.08.2023 , 20:27

De la un sat cu uliţe prăfuite şi plaje sălbatice, unde turiştii lăsau deoparte grijile dar şi.hainele, Vama Veche s-a schimbat de-a lungul anilor. Încet, încet, au răsărit construcţiile moderne în localitatea de graniţă unde până atunci doar norocoşii găseau cazare.

Vama Veche, în nostalgia vremurilor de altădată

Laura Săvoiu, turistă: Era plin de hipioţi, de tatuaţi, de oameni care dormeau pe plajă. Erau două, trei posibilităţi de cazare. Mulţi stăteau la 2 Mai şi veneai aici în timpul zilei, fiindcă nu aveai unde să stai în Vamă acum 20, 25 de ani.

Vezi și

Cătălin Săvoiu, turist: Veneam în Vamă cu plăcere, veam la Şoni, mâncam la ceaun, ascultam Alexandru Andrieş şi Ducu Berţi. Spiritul Vămii.

Pe acelaşi subiect

Iris, turistă: Puteai fi prieten cu oricine, chiar şi cu bordura. Acum nu mai poţi că te dă la o parte, dacă nu ai bani!

Pentru mulţi tineri, Vama a fost sursă de inspiraţie.

Dan Niţă, scriitor: Mi-am dat seama că se poate sta în vară, trăi aici, poveştile sunt în continuare şi eu încerc să observ şi să le trăiesc.

De la un an la altul, poveştile s-au schimbat, la fel şi staţiunea şi oamenii care ajung aici.

Mustafa Sinan, proprietar beach bar: Acum 20 de ani se situa într-o situaţie mai noncolorată şi acum este extrem de colorată, devenind un punct comercial destul de mare. Zona este colorată prin atitudine, prin educaţie, prin materiale folosite, prin absolut orice.

Andreea Filip, reporter Observator: Indiferent câţi ani au trecut peste staţiunea Vama Veche, celebra poartă colorată va rămâne mereu deschisă atât pentru cei nostalgici cât şi pentru cei care vor să-i descopere noile valenţe.

Turist din Franţa: Este prima dată când vin aici şi am fost cucerit! Un prieten din Franţa mi-a vorbit despre. Mi-a zis că e un loc incredibil pe care trebuie să-l vizitez.

Turistă-reporter: Doar în Vama Veche vin.

- De ce?

- De ce? Pentru că îmi place atmosfera, îmi place vibe-ul.

La pensiunile nou-construite, regulile de bun simţ sunt anunţate acum inclusiv pe internet.

Mariana Adamov, proprietară pensiune: Locaţia noastră se adresează în principiu familiilor cu copii mai mici sau mai mari, astfel avem o grădină generoasă, un loc de joacă. Le punem la dispoziţie o bucătărie de vară, cu terasă unde se pot relaxa sau îşi pot pregăti mesele.

Pentru ca spiritul Vămii să nu fie pierdut, o familie din Ardeal şi-a pus în casa de vacanţă frânturi din ceea ce era Vama odată.

Proprietară: Aici este o fereastră de peste 130 de ani. Am vrut să fie ca o stradă care duce spre mare şi cu ferestrele şi uşile caselor. Şi aici am. E supriză.

Amintire a rămas şi imaginea corturilor care împânzeau cândva plaja. Acum, mai au loc doar în campinguri special amenajate. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
BNR: Ţara trebuie să intre la dietă. Sunteţi de acord cu acest îndemn?
Observator » Evenimente » Reacția unui turist din Franța care a ajuns pentru prima dată în Vama Veche