Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia unei canadience care a venit în România să înveţe cum se construiesc casele tradiţionale din chirpici. "Este foarte plăcut"

Zeci de studenţi din străinătate au ajuns în Cacica, judeţul Suceava, ca să înveţe cum se construiau casele noastre tradiţionale pe timpuri. Cu cât e mai simplu, cu atât e mai durabil - asta le-au arătat meşteşugarii noştri din Bucovina. O casă din lut, de exemplu, este mai rezistentă la un cutremur decât cărămida şi betonul.

de Angela Bertea

la 23.07.2024 , 18:13

34 de studenţi din Canada, Germania şi Polonia au îmbrăcat ia tradiţională şi au învăţat ce este şi cum se face chirpiciul.

"Se aruncă cu forţa între vergele şi devine în timp ca betonul", spune Garnier Pascal - ghid turistic.

Reacţia unei studente din Canada

Vezi și

Julia este din Canada şi a venit împreună cu alţi opt colegi în România să documenteze tehnicile din patrimoniul cultural imaterial.

Pe acelaşi subiect

"Este foarte plăcut, foarte interesant. Este ca o aprofundare a cunoştinţelor despre comunităţi străine", spune Julia.

Cercetarea studenţilor s-a bazat atât pe meşteşugurile autentice, cât şi pe materialele naturale folosite la construirea caselor tradiţionale. După pereţi, se trece la acoperiş. Din draniţă, neapărat.

"Nu se bătea nici cui, se făceau chei, coadă de rândunică. mâlgă. Erau lucrări foarte complicate, trebuia să înveţi meserie", spune Orest Ştir - meşter.

Proiectul este o cooperare între Universitatea din Suceava şi alte trei universităţi din străinătate.

"Ne ajută să putem promova tehnicile tradiţionale. De fapt, asta şi-au şi dorit partenerii noştri, să deprindă această arhitectură şi eficienţă energetică, tehnicile şi materialele vechi folosite pentru construcţiele tradiţionale din Bucovina", spune Carmen Carşovschi - conferentiar universitar.

Tinerii au avut parte si un tur al obiectivelor turistice din Bucovina. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Reacţia unei canadience care a venit în România să înveţe cum se construiesc casele tradiţionale din chirpici. "Este foarte plăcut"