Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Profesorii s-au strâns din nou la poarta Guvernului. Memorandumul adoptat ieri mai mult i-a înfuriat pe dascăli

Profesorii s-au strâns din nou la uşa Guvernului într-o nouă încercare de a pune capăt crizei din Educaţie. În total ar urma să fie 20.000 de cadre didactice, astăzi, în Piaţa Victoriei. Vor pleca apoi în marş pe străzile Capitalei şi vor ajunge şi la poarta preşedintelui Iohannis. Totodată, sindicaliştii au fost chemaţi la noi negocieri.

de Redactia Observator

la 09.06.2023 , 13:29

Elevii speră ca profesorii să se întoarcă cât mai curând la clase şi asta pentru că este a treia săptămână de grevă. În acest moment sunt mii de dascăli în Piaţa Victoriei, iar revendicările lor sunt aceleaşi: vor salarii mai mari, vor condiţii mai bune de muncă, dar şi respect

Au venit din toate colţurile ţării cu pancarte. Protestatarii sunt foarte nemulţumiţi şi de faptul că a fost adoptat un memorandum în şedinţa de guvern de ieri, care prevede creşteri salariale pentru profesori debutanţi şi nu a fost adoptat un act normativ, aşa cum au solicitat sindicaliştii. Dascălii vor salarii mai mari acum şi nu din 2026, aşa cum spune acel memorandum. Cei aflaţi în Piaţa Victoriei spun că nu se pot descurca cu ceea ce primesc acum. 

De altfel se văd şi primele efecte ale grevei: elevii vor avea mediile încheiate doar cu două note, iar probele de competenţă la Bacalaureat au fost amânate cu două zile. Astăzi ar urma să anunţe dacă protestele vor continua sau nu. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Profesorii s-au strâns din nou la poarta Guvernului. Memorandumul adoptat ieri mai mult i-a înfuriat pe dascăli