Video "Putea să fie ceva mai providenţial decât să moară în a doua zi de Paşte?" Părintele Doboş, despre moartea Papei Francisc
Papa Francisc, liderul spiritual al 1,4 miliarde de catolici, a murit luni dimineaţă la vârsta de 88 de ani. Biserica Catolică se pregăteşte acum de alegerea unui nou Papă, procesul de selecţie urmând a se desfăşura pe o perioadă de timp cuprinsă între 15 şi 20 de zile.
Părintele Francisc Doboş, preotul paroh al Bisericii Sacre-Couer din Capitală, a fost invitatul Observator în seara de luni, 21 aprilie, şi a vorbit despre trecerea în nefiinţă a Papei Francisc, dar şi despre ceea ce va urma pentru Biserica Catolică după acest moment.
"Ne rămâne nouă vocea celor fără de voce. Dacă există o moştenire pe care Papa Francisc o lasă, aceea este vocea, deci nu rămânem fără de voce. Dacă tot a provocat Biserica şi umanitatea în toţi aceşti ani la o schimbare, la o reînoire, să nu rămână doar o voce care doar a strigat şi n-a ajuns la nimeni. Dacă a ajuns la urechile şi la inima mea, atunci mă implică şi pe mine. Cuvintele nu sunt ale lui neapărat, el este reprezentantul lui Dumnezeu.
Putea să fie ceva mai providenţial decât să moară în a doua zi de Paşte? Şi moartea lui să nu mai fie despre moarte, ci despre Înviere. Este în pace acum. Prin exemplul Papei trebuie să ne pregătim şi de întâlnirea cu Dumnezeu, care se face prin moarte pe acest Pământ. Dacă moartea Papei poate pune un semn de întrebare celor care vor câştige lumea, dar nu se cuceresc nici pe ei? Pentru că doar frica te face să vrei să cucereşti alte teritorii, să omori alţi oameni. E un examen de conştiinţă pentru cei care pornesc războaie şi conflicte sau pentru cei care nu ştiu să le oprească.
Dacă lupta de la Vatican e lupta pentru slujire, atunci da, să fie. Dacă lupta e pentru putere şi pentru influenţă, atunci ne rugăm să fie un Duh Sfânt printre cardinali care să înlăture aceste gânduri lumeşti", a declarat părintele Francisc Doboş.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰