Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Podul de la Cernavodă întră în reparații după 38 de ani. Când ar trebui să fie gata lucrările

Atenție, șoferi! Se reiau lucrările pe Podul de la Cernavodă. De la începutul anului am tot auzit asta, dar reprezentanţii companiei de drumuri ne dau garanţii că, după aceste reparaţii, timp de zece ani nu  vom mai avea parte de restricţii de circulaţie pe drumul spre mare.  Din februarie, pe podul rutier de la Cernavodă, ba au fost, ba n-au fost lucrări şi restricţii de trafic. Fiind unul dintre cele mai vechi şi mai circulate poduri din ţară, se impuneau reparaţii capitale. Acum, la final de vară, şantierul a fost redeschis. 

de Alexandra Marin

la 20.09.2022 , 20:54

Alexandra Marin, reporter Observator: "Ultima dată când s-au desfăşurat lucrări în această zonă a fost fix înainte de începerea sezonului estival. Mai exact, în perioada 3 mai - 8 iunie. Acum, lucrările vor avea loc pe o perioadă mai îndelungată, până pe data de 22 decembrie." 

În ultimele decenii podul a fost peticit

Sunt primele reparaţii de amploare din ultimii 38 de ani. Până acum, singurele intervenţii au fost clasicele "plombe".

Vezi și

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: "Este parte a coridorului 4 pan european. Fără aceste două poduri s-ar întrerupe un întreg coridor european. Acum vom continua montarea parapetului, refacerea trotuarelor, refacerea hidroizolaţiei, refacerea învelişului asfaltic."

Pe acelaşi subiect

Reprezentanţii CNAIR speră ca aceste lucrări să reziste cel puţin un deceniu. 

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: "Aici nu mă refer la parapet îndoit sau la marcaj care se şterge din cauza traficului, ci la structura podului."

Partea mai puţin bună a lucrărilor este că ele vin şi cu restricţii de circulaţie.

Bogdan Oproiu, comisar-şef al Direcţiei Rutiere: "Traficul rutier este deviat pe celălalt sens de deplasare, fiind desfăşurat pe o singură bandă de circulaţie. În funcţie şi de condiţiile meto, dar şi de alte evenimente, se pot înregistra valori crescute de trafic." 

Cel puţin un echipaj de poliţie va fi constant în zonă pentru a preveni ambuteiajele.

Alexandra Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Podul de la Cernavodă întră în reparații după 38 de ani. Când ar trebui să fie gata lucrările