Video Plimbare cu tramvaie de epocă, vechi de peste 100 de ani, prin Bucureşti. Reacţia lui Denis, un băieţel de doar 4 ani
Bucureştenii au petrecut 1 mai pe şine. Şapte vagoane de epocă, unele vechi de peste 100 de ani, au fost scoase pe traseu în centrul oraşului. Vagoanele au fost arhipline, iar fanfara Societăţii de Transport Bucureşti a făcut deliciul trecătorilor.
Lustruite, ca scoase din cutie, 7 vagoane de epocă au făcut paradă pe şine. "Mi se pare foarte fain. Ne-am urcat la început la depou Victoria şi mai ales pentru copii mi s-a părut foarte fain. Cred că e vagonul cofetărie şi am primit şi dulciuri pentru copii", spune un trecător.
1 Mai în tramvai
Bâtrânele tramvaie cochete i-au purtat pe călători pe Calea Moşilor şi până în piaţa Sfântul Gheorghe.
"Ziua oamenilor muncii aşa cum o ştim noi cu toţii înseamnă tradiţie. Prin natura meseriei noastre avem de-a face numai cu oameni, oameni cărora încercăm să le inducem frumosul şi stările noastre sufleteşti. În ultimă instanţă asta înseamnă muzica: transmiterea de sentimente", a declarat Ion Duman, şeful fanfarei STB.
- Tramvai rupt și deraiat în Dristor, la intersecția Mihai Bravu cu Dudești din Capitală. Mai multe linii blocate
- Bicicleta-tramvai, invenţia unor tineri din Bucureşti, a pus pe gânduri Poliţia Română. Ce spun poliţiştii...
- STB suspendă temporar circulaţia tramvaielor pe un bulevard din Capitală: "Sunt peste 600 de rupturi de şină"
- Tramvaiul 41, blocat după coliziunea cu un Logan. STB a înfiinţat o linie specială pentru preluarea călătorilor
- 50 de arbori tăiaţi şi trotuare îngustate, pentru lărgirea unui bulevard din Capitală: "Înseamnă că murim aici"
- Copil: Denis şi am 4 ani.
- Reporter: Şi ce ţi-a plăcut cel mai mult pe traseul ăsta cu tramvaie vechi?
- Copil: Cântă, îmi place cum arată.
Cel mai în etate vagon de la paradă a fost construit în 1911. Vechi de 114 ani, a circulat în Bucureşti în anii 20. "Sistemul de conducere este acelaşi, cu controlerul, cu manşul care ne pune poziţia de mers înainte sau înapoi şi cu o frână manuală", spune Adrian Obrijanu, vatman depoul Dudeşti.
"Vom repeta acest eveniment. Avem în plan să generăm pentru weekenduri anumite proiecte de genul acesta", a declarat Constantin Tobescu, purtător de cuvânt al STB. Recondiţionarea unui vagon costă aproximativ 12.000 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰