Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Planul diabolic al unui violator în serie. Şase ani la rând a profitat de şase fetiţe cu vârste între 7 şi 14 ani

Caz şocant într-o comună din Buzău. Un agresor sexual în vârstă de 51 de ani a fost arestat după şase ani de abuzuri. În tot acest timp, bărbatul a profitat de şase fetiţe. Abia ultima a avut curajul să povestească ce i se întâmplase. Individul premedita fiecare agresiune. În curtea casei, îşi construise un loc de joacă unde îşi atrăgea victimele.

de Redactia Observator

la 02.03.2023 , 17:39

Bărbatul locuieşte în satul Tulburea din judeţul Buzău. Anchetatorii cred că îşi alegea victimele din vecini. Prima fetiţă a fost agresată sexual în anul 2017. De atunci şi până acum, nimeni nu a bănuit că în localitate trăieşte un prădător sexual. Şase ani la rând, individul a profitat de şase fetiţe cu vârste între 7 şi 14 ani.

Planul pus la cale de bărbat pentru a atrage copiii

Pentru a le atrage, omul, în vârstă de 51 de ani, a pus la cale un plan diabolic: a construit în curtea locuinţei un loc de joacă frecventat, de altfel, de mai toţi copiii din sat.

Vezi și

Daniel Panaitescu, primarul comunei Cozieni: Era cunsocut la noi ca un bun gospodar, un om care era de un mare ajutor tuturor vecinilor, bisericii, chiar şi nouă la primărie când îl solicitam. el era un mic meserial care le făcea pe toate.

Pe acelaşi subiect

Localnic: Lumea vorbeşte. Treaba cu copiii ăştia mici. Că s-a legat de copii, fete de astea mici. Era un om muncitor, la noi în comună. Lucra în construcţii, case, are familie, nevastă, copii, 

De teamă, copilele nu au spus nimic

De frica părinţilor, de ruşine sau de teama agresorului, fetele au îndurat fără să spună nimănui prin ce trec. Până acum câteva zile, când ultima dintre ele şi-a făcut curaj şi i-a povestit mamei. Fetiţa fusese violată.

Cornelia Stroe – purtător de cuvînt IPJ Buzău: Ieri, în baza probatoriului adiminstrat de poliţişti sub coordonarea Parchetului, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a unui bărbat în vâstă de 51 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală şi viol.

Cristina Niculescu – psiholog DPDC Buzău: În asemenea situaţii, psihologul urmăreşte gravitatea şi intensitatea traumei suferite de copilul în cauză, susţinerea afectivă de care acesta beneficiază în cadrul familiei, gradul de dezvoltare cognitivă a copilului, climatul social în care acesta trăieşte, relaţiile pe care acesta le are cu prietenii, şcoala comunitatea.

Oamenii legii încearcă acum să afle dacă numărul fetiţelor agresate sexual este şi mai mare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Planul diabolic al unui violator în serie. Şase ani la rând a profitat de şase fetiţe cu vârste între 7 şi 14 ani