Video Chirurgul francez acuzat că a abuzat sexual peste 250 de copii îşi nota într-un jurnal, în detaliu faptele, alături de numele şi vârsta victimelor
În Franţa începe cel mai mare proces de abuz sexual asupra copiilor din istoria ţării. Un medic chirurg este acuzat că şi-a agresat sexual aproape 300 de pacienţi. Dintre aceştia, peste 250 erau minori. Medicul profita de victime în timp ce erau sub anestezie. La domiciliul lui, jandarmii au găsit peste 300 de mii de fotografii şi mai multe jurnale în care medicul pedofil descria abuzurile.
Medicul pedofil, care a lucrat la zeci de spitale publice şi private din vestul Franţei, îşi agresa victimele când erau sub efectul anesteziei. Multe nu au ştiut că au fost abuzate sexual până în momentul în care poliţia nu le-a bătut la uşă să le anunţe. Amélie Lévêque, una dintre victime, a fost abuzată când avea doar 9 ani, după o operaţie.
"M-am gândit că asta sunt eu. Mi s-a întâmplat asta, cred că sunt eu. Deci, de aici, a fost foarte complicat pentru mine. Am un răspuns pentru ceea ce mi s-a întâmplat, un răspuns la motivul pentru care funcţionez aşa în viaţa de zi cu zi", spune Amélie Lévêque, victimă.
Detalii şocante din anchetă
Chirurgul violator nota într-un jurnal, în detaliu, abuzul, alături de numele, vârsta şi adresa pacienţilor agresaţi. Toate aceste carnete cu însemnări sunt acum parte din dosar, alături de mărturiile teribile ale pacienţilor abuzaţi.
- Un chirurg din Germania susţine că a luat cancer de la un pacient pe care l-a operat. Ce i-a apărut medicului pe...
- Un misterios chirurg estetician salvează apariţiile vedetelor de la Hollywood. Madonna şi Donatella Versace au...
- Oameni din lumea întreagă se roagă pentru Papa Francisc. Ce spune secretarul de stat al Vaticanului despre...
- Ucraina acceptă oferta lui Trump de exploatare a resurselor minerale, inclusiv petrol și gaze. Ce prevede acordul...
- Chirurgul francez acuzat că a abuzat sexual peste 250 de copii îşi nota într-un jurnal, în detaliu faptele,...
"Am rămas cu atâtea sechele după această operaţie, dar pe care nimeni nu le-a putut explica, familia mea, medicul meu, eu însumi. Era total irațională această frică de spitale, această frică de medicamente, de medici", spune Amélie Lévêque, victimă.
"Consecinţele psihotraumatice, ceea ce noi numin disociere şi instalarea memoriei traumatice, se vor manifesta după săptămâni, luni, ani sau chiar decenii", spune Muriel Salmona, psiholog.
Fostul chirurg a fost condamnat în 2005, la 4 luni de detenţie, pentru deținere de imagini pornografice cu copii. Nu i-a fost însă ridicat şi dreptul de practică şi a continuat astfel să abuzeze pacienţi încă 13 ani. În 2017, după ce a ieşit la pensie, el a fost reclamat la politie de vecinii săi, după ce le-a violat fiica de 6 ani. În faţa judecătorilor, medicul recunoaşte că a făcut lucruri oribile.
"Victimele, care au depus mărturia, nu au aşteptări prea mari. Ele vor, pentru început, să fie recunoscute drept victime, iar mai apoi, vor să facă lumină, pentru că Joël Le Scouarnec, în 2004, a fost condamnat pentru posesia de materiale pornografice cu minori, însă a continuat să profeseze cu copii pentru încă 13 ani", spune Adeline Percept, jurnalistă RTBF Info.
Medicul pedofil execută deja o pedeapsă de 15 ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat în 2020 că şi-a violat 2 nepoate şi patru paciente. Pentru noile acuzaţii riscă alţi 20 de ani de închisoare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰