O fetiţă de 11 ani din Alba a leşinat după ce mama a spălat-o pe cap cu o soluţie care i-a provocat reacții adverse
O fetiță de 11 ani din Alba Iulia a leșinat, miercuri, după ce a fost spălată pe cap cu o soluție care i-ar fi provocat reacții adverse. Copilul a fost dus la spital.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii au fost sesizați de o femeie de 34 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că fiica sa a leșinat, în timp ce o spăla.
Copila a leşinat în baie
Din verificările făcute a reieșit că femeia și-ar fi spălat pe cap fiica de 11 ani cu o soluție care i-ar fi provocat reacții adverse, în urma cărora aceasta a leșinat, în baia locuinței.
Fata a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Alba, iar ulterior la Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Nu se știe încă ce soluție a fost folosită, dar polițiștii au ridicat recipientul pentru analize, relatează Mediafax.
Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc acest eveniment.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰