Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi detalii despre ambarcațiunea suspectă care plutea în derivă, lângă Tuzla. Precizările Agenţiei Române de Salvare a Vieții Omeneşti pe Mare

Un reprezentant al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a oferit mai multe detalii despre ambarcaţiunea suspectă găsită în Marea Neagră şi detonată, vineri, la Capu Midia. El a precizat că aceasta era răsturnată în Marea Neagră, avea forma şi culoarea unei ambarcaţiuni civile, care era portocalie. El a precizat că nu existau elemente că ar fi o barcă fără pilot.

de Redactia Observator

la 06.04.2024 , 16:11

ambcarcațiune Tuzla Noi detalii despre ambarcațiunea suspectă care plutea în derivă, lângă Tuzla. Precizările Agenţiei Române de Salvare a Vieții Omeneşti pe Mare

Tiberiu Lazăr, ofiţer maritim punte în cadrul ARSVOM, a declarat jurnaliştilor, sâmbătă, cum a decurs misiunea de miercuri după amiază. 

"În cursul zilei de 3 aprilie, ARSVOM Constanţa a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare cu privire la existenţa unei ambarcaţiuni răsturnate în zona Tuzla. S-a intervenit cu nava SAR Artemis, aparţinând agenţiei, pentru efectuarea de operaţiuni specifice de căutare şi salvare în zona indicată. 

A fost identificată această ambarcaţiune răsturnată, fără persoane în apropiere. Ambarcaţiunea a fost remorcată către Portul Constanţa, deoarece reprezenta un pericol real pentru siguranţa navigaţiei în zonă. Orice obiect plutitor pe mare este un pericol pentru traficul naval", a afirmat Tiberiu Lazăr.

Articolul continuă după reclamă

"Formă şi caracteristici specifice unei ambarcaţiuni civile"

Pe acelaşi subiect

Întrebat dacă angajaţii ARSVOM au observat la bordul ambarcaţiunii sisteme de monitorizare sau dacă li s-a părut ceva suspect, reprezentantul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a răspuns: 

"Nu, ambarcaţiunea avea o formă şi caracteristici specifice unei ambarcaţiuni civile, de culoare portocalie". El a precizat că barca respectivă a stat în port din 3 aprilie până pe 4 aprilie. 

"Colegii mei care au ajuns, în colaborare cu Garda de Coastă, au remorcat această ambarcaţiune către Portul Constanţa.  A stat aici din data de 3 aprilie până pe data de 4 aprilie când a fost remorcată din port. A fost dusă tot de ARSVOM prin nava Sar Artemis, în colaborare cu Garda de Coastă şi ANR", a declarat Tiberiu Lazăr, potrivit News.ro.

El a fost întrebat dacă celor de la ARSVOM li s-a spus dacă barca ar avea o încărcătură explozivă şi dacă ar reprezenta un pericol dacă ar rămâne în port. "Nu vă pot da această informaţie, ancheta a fost desfăşurată de către alte autorităţi", a mai precizat reprezentantul ARSVOM. 

El a mai fost întrebat dacă la prima vedere s-ar fi aşteptat să fie dispozitive explozive pe această barcă. "Nu, la prima vedere nu s-a considerat că există dispozitive explozive, deoarece această şalupă avea forma unei ambarcaţiuni civile", a răspuns Tiberiu Lazăr, care a adăugat că nu ştie a cui era această ambarcaţiune.

Întrebat dacă reprezentanţii ARSVOM şi-au dat seama că este vorba de o ambarcaţiune fără pilot, Tiberiu Lazăr a răspuns: "Nu existau aceste elemente. Ambarcaţiunea era răsturnată, prezenta forma, culoarea distinctă unei ambarcaţiuni civile, culoarea portocalie"

Tiberiu Lazăr a mai afirmat că dana 78 a portului Constanţa a fost evacuată în momentul în care autorităţile au venit să facă ancheta în legătură cu această barcă.

Nava Artemis, trimisă pentru recuperarea ambarcațiunii în derivă

MApN a transmis, vineri, că nava de căutare-salvare Artemis a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a transportat, joi seară, în zona de siguranţă a poligonului de trageri antiaeriene Capu Midia, o ambarcaţiune recuperată din apele teritoriale româneşti.

"Vineri, 5 aprilie, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a pus în aplicare procedurile operaţionale specifice de cercetare a ambarcaţiunii. Miercuri, 3 aprilie 2024, nava de căutare-salvare Artemis a executat o misiune specifică pentru o ambarcaţiune răsturnată la aproximativ 20 Mm est Tuzla, care s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot", a arătat MApN.

La rândul său, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a arătat că a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcaţiune răsturnată, în zona travers Tuzla.

”Nava SAR ARTEMIS, din cadrul ARSVOM, a fost solicitată să intervină pentru a efectua operaţiuni de căutare şi salvare, dar în urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, singurul obiect identificat, în perimetrul de căutare, a fost barca răsturnată. Fiind considerată un pericol pentru siguranţa navigaţiei, ambarcaţiunea a fost remorcată de către nava Sar Artemis-ARSVOM şi adusă în port, pentru a se face investigaţii. În acest moment este o anchetă în curs de desfăşurare şi se fac cercetări de către organele abilitate. În ce priveşte activitatea ARSVOM, misiunea a fost îndeplinită cu succes, conform procedurilor pentru intervenţii de căutare şi salvare, sub coordonarea şi la indicaţiile Centrului Maritim de Coordonare”, a transmis Agenţia.

Vineri, 5 aprilie, la ora 18.24, în Poligonul de trageri antiaeriene Capu Midia, judeţul Constanţa a avut loc o detonare controlată executată de specialişti ai Serviciului Român de Informaţii şi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Noi detalii despre ambarcațiunea suspectă care plutea în derivă, lângă Tuzla. Precizările Agenţiei Române de Salvare a Vieții Omeneşti pe Mare