Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul când rebelii houthi au capturat Galaxy Leader şi echipajul cu 25 de oameni, printre care şi un român. Ciprian abia se căsătorise anul trecut

Un marinar român a fost răpit în Marea Roşie. Nava şi echipajul de 25 de oameni au fost capturaţi de o grupare rebelă din Yemen. Imaginile obţinute în premieră de Observator arată exact momentul atacului. Marinarii n-au avut nicio şansă. Familia navigatorului român spune că a aflat de răpire de pe Internet. Ministerul Afacerilor externe a activat Celula de Criză şi face demersuri pentru recuperarea românului din mâinile miliţiilor houthi.  Israelul acuză Iranul de incident.

de Cristi Popovici

la 20.11.2023 , 19:53

Înarmaţi până în dinţi, pe apă şi din aer rebelii din Yemen au atacat nava sub pavilion Bahamas. Ca în filmele cu trupe comando, gurparea houthi au acţionat fulgerător, iar cei 25 de marinari au fost pradă uşoară. 

Yahya Saree, purtător de cuvânt al grupului Houthi: Forțele armate yemenite tratează echipajul navei în conformitate cu învățăturile religiei noastre islamice.

Cine este românul răpit de rebelii houthi 

Vezi și

Printre cei răpiţi este şi românul Ciprian Soare, un tânăr de 29 de ani din Constanţa, de profesie electrician. Era angajat la o firmă de transport naval românească din 2018 şi anul trecut s-a căsătorit. Muncea din greu pentru a asigura un trai mai bun familiei. Ultima oară a vorbit cu soţia sâmbătă seara. De atunci, nu a mai răspuns la telefon. 

Pe acelaşi subiect

Denisa Soare, soţia lui Ciprian: Are un caracter destul de puternic să reziste la astfel de situaţii. Cred că şi acum se ţine tare şi aşteaptă să ajungă acasă. 

Denisa a aflat de pe site-uri de ştiri că soţul ei este în pericol. 

Denisa Soare, soţia lui Ciprian: Am căutat pe un site de urmărire pentru nave. Am văzut cu nava nu are semnal. Am căutat şi mi-a dat o ştire din afară în legătură cu nava, am aflat de pe internet. 

Autorităţile române au dat asigurări familiei că navigatorul va ajunge în siguranţă acasă. 

Radu Filip, purtător de cuvânt al MAE: A fost activată celula de criză Interinstituţională fiind demarate procedurile standard pentru astfel de situaţii care implică cetăţeni români. 

Nava Galaxy Leader a plecat fără încărcătură din portul Korfez, din Turcia şi se îndrepta spre portul Pipavav, în India, pentru a prelua mai multe autoturisme. În Marea Roşie, nava nu a mai apucat să ajungă la strâmtoarea Bab el-Mandeb. 

Cristi Popovici, reporter Observator: Nava Galaxy Leader este un uriaş pe ape. Are o lungime de aproape 200 de metri (189 pe scris), o lăţime de 32 de metri şi un tonaj brut de 50 de mii de tone (48710 tone). Este operată de o firmă japoneză, sub pavilion Bahamas, iar unul din patroni este un afacerist israelian. Atacul s-a dat în stilul piraţilor somalezi. Mai multe şalupe s-au apropiat de navă, iar rebelii înarmaţi au urcat pe scări mobile, luând întreg echipajul ostatic. Cei 25 de marinari din Filipine, Bulgaria, Ucraina, România şi Mexic sunt acum prizonieri, nava fiind acostată undeva lângă Al Hudayah, unul din cele mai mari porturi din Yemen.

Nava este deţinută de Abraham ''Rami'' Ungar, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel. Averea sa este impresionantă: de peste 2 miliarde de dolari, bani făcuţi în special din transport martim şi import de maşini. În urmă cu doi ani şi jumătate, o altă navă a miliardarului a fost lovită de o explozie în Golful Oman.

Adrian Mihalcioiu, liderul Sindicatului Internațional al Navigatorilor: Se pune şi Marea Roşie într-o zonă de pericol, asta este cel mai grav lucru care se poate întâmpla. Îşi dau singuri la picioare o evitare acestei zone ar însemna falimentul multor ţări din zona arabă. 

Incidentul de pe Marea Roşie a fost catalogat de Israel drept un act de terorism iranian, cu grave consecinţe. Teheranul neagă acuzaţiile şi orice formă de implicare. Japonia cere ca echipajul să fie eliberat în siguranţă şi oferă sprijin statelor arabe în recuperarea navei.

Hirokazu Matsuno, purtător de cuvânt guvernul japonez: Guvernul Japoniei condamnă ferm un astfel de act. De asemenea, apelăm la Arabia Saudită, Oman și Iran să ceară cu fermitate grupării Houthi să elibereze nava și marinarii cât mai curând posibil.

Capturarea "Galaxy Leader" este doar un prim atac, promite gruparea Houthi. 

Rebelii Houthi din Yemen au lansat mai multe atacuri cu rachete şi drone împotriva Israelului de la începutul conflictului din Fâşia Gaza. La fel ca în cazul Hamas şi Hezbollah, gruparea Houthi ar fi finanţată de Iran. 

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Momentul când rebelii houthi au capturat Galaxy Leader şi echipajul cu 25 de oameni, printre care şi un român. Ciprian abia se căsătorise anul trecut