Antena Meniu Search
x

Curs valutar

„Mami te iubește infinit, puiul meu drag!” Nicoleta, o româncă stabilită în Anglia, a murit de cancer la doar 35 de ani. Un băieţel va creşte acum fără mamă

Nicoleta Narcisa, o româncă de doar 35 de ani stabilită în Anglia, s-a stins din viaţă după ce s-a luptat cu o boală necruţătoare. Tânăra era mama unui băieţel de doar doi ani, care acum va creşte fără cea care i-a dat viaţă.

de Monica Palade

la 13.01.2022 , 10:01

Nicoleta era din Focşani şi a urmat cursurile de licență și master ale Academiei de Studii Economice din București. A plecat însă în Anglia alături de partenerul său de viaţă. Erau o familie fericită, care s-a simţit împlinită când a apărut şi băieţelul lor. Doar că tânăra mămică avea să afle că are de luptat cu un cancer, care în final a răpus-o, scrie Monitorul de Vrancea.

Îndurerată, acum familia se pregăteşte să o conducă pe tânără pe ultimul drum. Vestea morţii sale a căzut ca un trăsnet pentru cei care au cunoscut-o.

„Nu am fost pregătiți pentru aceasta pierdere, „a venit ca vântul Fiica noastră Nicoleta Narcisa a venit acasă din Anglia” ,dar „va pleca pentru totdeauna” prea devreme..dar „a iubit -o bunul Dumnezeu mai mult. Drum lin spre Lumină suflețel blând, soție și mamă iubitoare până in ultima clipă. Pentru cei care vor să ne fie alături la ceremonia de înmormântare va avea loc in Biserica Inăltarea Domnului(Sud lângă Sc.nr.1), sâmbătă 15 Ianuarie 2022, orele 12. Corpul neinsufletit va fi apoi depus la Cimitirul din localitatea Gologanu. Aducem mulțumiri deosebite tuturor celor care în aceste zile triste ne sunt alături, au trimis mesaje de prietenie, compasiune și au avut un gând bun pentru trista noastră pierdere”, a scris familia tinerei.

Articolul continuă după reclamă

Mesaje emoţionante după dispariţia sa

Pe acelaşi subiect

„O lumină s-a stins, un înger a murit, iar un puișor de înger de doar 2 anișori plânge la sicriul mamei sale și nu înțelege de ce ființa cea mai gingașă de pe pământ, care i-a dăruit viață, nu se mai ridică să îi vorbească, să îl strângă în brațe și să îi spună: „Mami te iubește infinit, puiul meu drag!”. „Dumnezeu s-o ierte și să-i așeze suflețelul ei frumos și bun lângă îngerii ei păzitori! Sincere condoleanțe,nepoții mei dragi,de grea încercare aveți parte. Dumnezeu să vă întărească să treceti peste acest moment tragic din viața voastră!”

„Off...Nu am cuvinte..nu pot sa accept..mai ieri o priveam si o admiram pentru frumusetea si tineretea ei..condoleante!Dumnezeu sa o odihneasca in pace si lumina!” “Dumnezeu să te ierte suflet frumos și pur!! Ai plecat ...unde să te mai găsim când ne e dor??..în toate amintirile pe care la avem strânse de-a lungul vremii.Cât de nedreaptă e viața uneori...de ce tu?? De ce așa devreme?? Drum lin,eroina mea...te așteptăm acasă...să ne îmbrățișam.... așa cum îți doreai mereu!”

“Sincere condoleante familiei îndurerate și multă putere să treceți peste această grea încercare a vieții. Nu ma pot împaca cu gândul ,nu îmi vine să cred ,un asa suflet drag ,bun și tânăr să plece asa devreme .Nu te vom uita niciodată, vei rămâne veșnic în amintirea noastră suflet bun. Drum lin printre îngeri!”

“De necrezut! Sunt momente în care ramai fără cuvinte, momente pline de lacrimi de tristețe! Sa va dea Dumnezeu putere! Iar pe Narcisa sa o așeze de-a dreapta Sa! Dumnezeu să o ierte!”, sunt doar câteva din mesajele postate de apropiaţi.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » „Mami te iubește infinit, puiul meu drag!” Nicoleta, o româncă stabilită în Anglia, a murit de cancer la doar 35 de ani. Un băieţel va creşte acum fără mamă