Locul la doar câteva ore de București care a fost asaltat de turiști în 2024. 13 milioane de străini au ajuns acolo
Țara care se află la câteva ore de București a înregistrat un an record în 2024, fiind estimat un nivel de aproximativ 13 milioane de vizitatori străini, conform Ministerului Turismului, informează Novinite, potrivit Agerpres.
Sectorul turismului din Bulgaria a înregistrat un an record în 2024, fiind estimat un nivel de aproximativ 13 milioane de vizitatori străini. În primele nouă luni din 2024, numărul vizitatorilor străini a ajuns la 10,7 milioane, depăşind cu 200.000 precedentul record înregistrat în 2019. De asemenea, veniturile din turism în 2024 ar urma să se situeze la 14 miliarde de leva, un nou nivel record.
13 milioane de turiști stăini au ajuns în Bulgaria în 2024
Conform Ministerului Turismului, creşterea este datorată şi intrării Bulgariei cu graniţele aeriene şi maritime în spaţiul Schengen, la 1 aprilie 2024, ceea ce a avut ca rezultat un avans de 7% al numărului sosirilor de turişti europeni, pe lângă o expansiune de 28% a numărului cetăţenilor bulgari care au călătorit în străinătate.
De asemenea, aderarea deplină a Bulgariei la Schengen, după ce controalele la frontierele terestre au fost ridicate de la 1 ianuarie 2025, ar urma să genereze în turism venituri suplimentare anuale de 300 de milioane de leva.
- Turist străin, mort după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga. Şi-a dat ultima suflare la spital
- Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen, aterizare de urgență la Timişoara. O uşiţă ar fi rămas...
- Cum a fost sărbătorit Sfântul Ion în România. Mulți au respectat tradița ca la carte
- Cum au petrecut credincioşii pe rit vechi Crăciunul. Bunătăţile cu care s-au delectat la masa cu familia
- Marinel a fost adoptat. Doina, o femeie căreia i-a murit câinele din cauza unei petarde, îi va oferi un cămin...
În plus, a indicat Ministerul Turismului, aderarea deschide noi oportunităţi, în special atragerea de turişti din Europa Occidentală şi alte pieţe externe neexploatate încă. Şi propunerea Bulgariei de a crea "Destinaţia Balcanică", promovând cooperarea regională, câştigă teren în rândul ţărilor vecine, cum ar fi: România, Albania, Muntenegru şi Grecia.
În timpul mandatului său, ministrul Turismului, Evtim Miloshev, s-a implicat activ în întâlniri cu reprezentanţii destinaţiilor de vacanţă importante din Bulgaria, inclusiv Varna, Nisipurile de Aur, Sunny Beach şi Nessebar, pentru a evalua succesul programului "Vara din 2024" şi a planifica viitorul sezon. De asemenea, oficialul a supervizat pregătirile pentru sezonul de iarnă din staţiuni cum ar fi: Bansko, Borovets, Vitosha şi Pamporovo.
Ministrul Turismului se aşteaptă în perioada decembrie 2024 - martie 2025 la aproximativ 3,2 milioane de vizitatori străini, în creştere faţă de 2,9 milioane în precedentul sezon de iarnă
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰