Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Antoni, copilul român vândut pe o valiză de bani în anii '90. Din astfel de poveşti a fost inspirat serialul care începe joi, 9 ianuarie, pe Antena 1

Primii ani în democraţie au însemnat sărăcie, haos şi mult gri. Anii '90 au fost şi cei în care România a pierdut cei mai mulţi copii. Vânduţi, abandonaţi sau adoptaţi în toate zările lumii. După trei decenii, aflăm poveştile din spatele unei realităţi crunte: familii care şi-au dat copiii pentru o oază de bunăstare şi o piaţă cinică ce stabilea preţul unei vieţi pentru cei care-şi doreau cu ardoare un copil. Aflăm astăzi povestea lui Antoni, care a fost vândut la doar două săptămâni de viaţă. Acum, şi-a cunoscut familia de sânge şi a decis să se întoarcă acasă. O viaţă de film. 

de Maria Rohnean

la 07.01.2025 , 14:30

Blestemul de dragoste a fost şi parte din destinul lui Antoni. S-a născut în România, dar a trăit întreaga viaţă la mii de kilometri depărtare, în Statele Unite. În sufletul lui a fost, însă, mereu un dor. 

"Am fost adoptat din România în 1991. Povestea care mi s-a spus a fost că un domn a venit în satul meu cu servietă plină de bani, şi a spus: vrea cineva să vândă un copil şi să facă nişte bani? Mama mea biologică deja avea cinci copii, iar eu am fost al şaselea", a povestit Antoni.

Pedeapsa celor care au renunţat la o parte din sufletul lor, în speranţa că băiatului îi va fi mai bine peste mări şi ţări, a fost să nu ştie nimic despre el vreme 30 de ani. Banii americanilor au oferit bunăstare familiei nevoiaşe din Sibiu o perioadă. Însă mama nu şi-a găsit niciodată liniştea. Soţul şi bunica celui mic au decis pentru ea.

Vezi și

"Mama mea din SUA a venit aici cu bani americani, a ocolit sistemul legal, la acea vreme totul era banii vorbesc", a spus Antoni.

Pe acelaşi subiect

Antoni a crescut în Texas şi New York şi a ştiut dintotdeauna că a fost adoptat

Nu i-a lipsit nimic în familia americană, unde a fost singur la părinţi. În 2019, soţia lui americancă i-a dat lumea peste cap cu o întrebare dureroasă.

"I-am spus: te gândeşti vreodată la mama ta? Pentru că eu sunt convinsă că ea se gândeşte la tine zilnic. Nu pot să-mi imaginez să ai un copil, să renunţi la el şi niciodată să nu te gândeşti: oare ce s-a întâmplat cu el?", a povestit Sam Attaguile, soţia lui Antoni.

A aflat că există un grup de Facebook care ar putea fi drumul spre familia lui de sânge: "Copiii niciodată uitaţi ai României". La scurt timp, Antoni a venit în România şi a reuşit să dea de mama lui. Reîntâlnirea a fost ca-n filme. 

"A fost uimitor! A fost un moment pe care n-o să-l uit niciodată"

Şi-a cunoscut părinţii, fraţii şi nepoţii şi în satul sibian a fost mare petrecere. Cel mai emoţionat a fost cel mai mare dintre fraţi. "El îşi aminteşte tot. Nu înţelegea ce se petrece. Mi-a spus: mi-am văzut fratele bebeluş băgat într-o maşină care a plecat. Şi nu s-a mai întors niciodată", a povestit Antoni.

Doar că niciodată nu a fost niciodată pentru Antoni. Rădăcinile româneşti l-au chemat acasă şi l-au făcut să-şi schimbe soarta din nou, din propria voinţă de data aceasta. 

"Era o parte din inima mea care rămânea aici de fiecare dată când plecam. Ştiam că le cauzez multă durere venind aici. Am vrut să pun capăt durerii. Ştiam că singurul mod în care puteam să fac asta era să mă mut aici. Să le spun: ştiţi ceva? Nu mai trebuie să-mi spuneţi "rămas bun" vreodată. Suntem aici, ne vedem săptămâna viitoare", a mărturisit Antoni.

"De fiecare dată când trebuia să ne întorceam în Statele Unite, ne era foarte greu. Am tot vorbit despre asta şi am zis: trebuie s-o facem. Asta e potrivit", a spus Sam Attaguile, soţia lui Antoni.

În urmă cu doi ani au hotărât să se mute definitiv în România, la Sibiu

Şi să-şi urmeze chemarea care a fost mereu încurajată de mama adoptivă. "Sunt muzician. Mulţumită mamei mele care a zis: oh, romii cântă? Şi mi-a zis: ia, ţine o vioară! Şi am început să cânt de la 3 ani!", a povestit Antoni.

Sam şi Antoni sunt amândoi muzicieni, iar în scurt timp vor scoate primul album în România. Despre viaţa lor. Mama adoptivă din Statele Unite a fost în vizită în România. S-a împăcat cu destinul său şi al fiului. Antoni e, din nou, acasă. Dar vede România şi ochii străinului fascinat: "Tu locuieşti în România, vezi munţii zilnic şi zici: ah, munţii. Dar eu văd munţii zilnic şi zic: wow, ce frumoşi sunt!".

Generaţia de copii abandonaţi, vânduţi şi îndepărtaţi de ţară, îşi caută identitatea. E doar primul dintr-o serie de materiale difuzate aici la Observator. Destine de film. Din astfel de poveşti de viaţă a fost inspirat şi scenariul celui mai nou serial care va începe joi, 9 ianuarie, pe Antena 1. "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN".  

Maria Rohnean Like

„Jurnalismul e un mod de viaţă!” Este principiul după care mi-am ghidat activitatea de reporter şi pe care caut să-l transmit şi mai tinerilor mei colegi pe care am ajuns să-i coordonez.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plătiţi online taxele şi impozitele, ca să evitaţi cozile de la ghişeu?
Observator » Exclusiv Observator » Antoni, copilul român vândut pe o valiză de bani în anii '90. Din astfel de poveşti a fost inspirat serialul care începe joi, 9 ianuarie, pe Antena 1