Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lista pârtiilor deschise de Sfântul Andrei. Avem parte de un sezon de schi timpuriu

De mâine, se strigă "Pârtie!" în Masivul Postăvaru. Avem parte de un sezon de schi timpuriu şi, în mai multe staţiuni de la munte, administratorii au pornit tunurile cu zăpadă artificală pentru a fi pregătiţi în minivacanţa de 1 Decembrie. Cine nu a îndrăznit să se urce pe schiuri s-a bucurat de derdeluş.

de Redactia Observator

la 29.11.2023 , 20:12

Sezonul acesta, distracţia în Poiana Braşov a început cu două luni mai devreme faţă de iarna trecută când pârtiile s-au deschis pe 28 ianuarie. 

  • Claudiu Loghin, reporter Observator: Ninsorile abundente şi faptul că instalaţiile pentru zăpadă artificială au putut fi puse în funcţiune, fac posibilă deschiderea sezonului de iarnă încă din luna noiembrie. Vorbim concret despre toate pârtiile din zona superioară a Masivului Postăvaru, iar aici, în Poiana Braşov, despre pârtiile pentru începători Bradul şi Stadion. 

Tarifele, în schimb, sunt mai mari cu 17%. Fiecare urcare pe munte, în funcţie de pârtia aleasă, are un anumit număr de puncte. O cartelă cu zece astfel de puncte costă 65 de lei pentru adulți și 35 pentru copii.

Vezi și

Braşovenii vor avea regim special: în fiecare miercuri vor plăti doar jumătate din preţul unui skipass, iar persoanele cu dizabilităţi, cu 10% mai puţin. De Sfântul Andrei se deschid pârtiile şi în Predeal, la Straja, în Cluj - la Buscat şi în Maramureş - la Cavnic. Şi pe Transalpina se va schia zilele viitoare.

Pe acelaşi subiect

La Rânca, deşi nu se schiază încă, pârtiile sunt pline

  • Diana Speretoiu, reporter Observator: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea sezonului de schi aici la cota 1600. Funcţionează deja şi tunurile de zăpadă, după ce mai bine de tre zile a nins continuu în staţiunea Rânca şi s-a depus un strat consistent de omăt.
  • Constantin Pănescu, hotelier: Rânca nu se dezminte. Tot timpul există un Dumnezeu mai aproape de noi cu 1.700 de metri. Şi e normal că aici tot timpul avem zăpadă, peste o jumătate de metru.

Iar la Straja, se lucrează la foc continuu: administratorii au pus în funcţiune 45 de tunuri de zăpadă artificială pentru a deschide pârtia pe 30 noiembrie. 

  • Alin Părău, administrator pârtii Domeniul schiabil Straja: Vom avea din acest sezon în Straja cinci telescaune funcţionale, o telegondolă şi patru teleschiuri. 

România are 218 pârtii omologate, cu un total de 189 de kilometri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Lista pârtiilor deschise de Sfântul Andrei. Avem parte de un sezon de schi timpuriu