O nemţoaică şi-a uitat copilul de 4 ani în vârful muntelui şi şi-a adus aminte de el abia când telecabina a adus-o jos
O femeie din Germania şi-a uitat copilul de doar 4 ani pe munte şi a coborât cu telecabina. Şi-a adus aminte de micuţ abia la poale după ce un alt copil a dat alarma.

Potrivit presei germane, femeia făcea parte dintr-un grup mai mare care plecase în excursie. Alături de ea erau alţi trei adulţi şi 8 copii, printre care şi al ei. Grupul a urcat pe munte în Grunberg, iar în jurul orei 17:30 au decis că e timpul să coboare. Doar că femeia şi-a uitat chiar propriul copil, care se juca într-un spaţiu special amenajat.
O dată ajunşi la poalele muntelui, unul dintre copii, prieten de joacă cu micuţul de 4 ani, şi-a întrebat tatăl unde e acesta. Speriat, bărbatul a început să numere toţi copiii din grup, apoi a alertat-o pe mamă.
Femeia nu mai avea cum să ajungă înapoi pe munte pentru a-şi recupera copilul, astfel că au fost chemate autorităţile. Salvamontiştii şi poliţiştii au fost cei care au urcat şi l-au adus în siguranţă pe copilul de 4 ani înapoi în braţele mamei lui.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰