Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iohannis susține că România și-a îndeplinit obiectivele la Summit-ul NATO de la Vilnius: "Alianţa are un răspuns pe măsură pregătit"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România şi-a îndeplinit obiectivele stabilite la Summitul NATO de la Vilnius, arătând că prin noile planuri de apărare ale Alianţei pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta ţara noastră Alianţa Nord-Atlantică are un răspuns pe măsură.

de Redactia Observator

la 12.07.2023 , 17:05

Președintele României Klaus Iohannis la Summit-ul NATO de la Vilnius Iohannis susține că România și-a îndeplinit obiectivele la Summit-ul NATO de la Vilnius: "Cel mai înalt nivel de securitate" - Administraţia Prezidenţială

"România şi-a îndeplinit şi de această dată obiectivele stabilite pentru acest Summit NATO deosebit de important. Este rezultatul unei munci de echipă şi mulţumesc tuturor celor implicaţi. Deciziile noastre de la acest Summit au demonstrat, fără echivoc, soliditatea legăturii transatlantice şi unitatea aliată", a spus şeful statului, la finalul reuniunii la nivel înalt.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

El a subliniat că în ceea ce priveşte postura NATO de descurajare şi apărare în mod cert se face un pas decisiv în direcţia consolidării securităţii aliate.

Pe acelaşi subiect

"Am adoptat noi planuri de apărare ale NATO, care oferă cel mai înalt nivel de securitate pentru Flancul Estic, la Marea Neagră, inclusiv pentru România. Astfel, pentru orice ameninţare de securitate care ar putea afecta România, Alianţa are un răspuns pe măsură pregătit", a punctat preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a salutat anunțul Spaniei de a disloca militari în România

"Deciziile luate la Summit necesită angajamente financiare pe măsură, astfel încât liderii aliați au stabilit nivelul de 2% din PIB pentru Apărare ca prag minim de la care pornim. Totodată, am abordat noi posibilități de cooperare în cadrul NATO și în relație cu partenerii Alianței, pentru a facilita dezvoltarea de capabilități și a industriei de apărare, demersuri care favorizează inclusiv revitalizarea industriei de apărare din România. Trebuie să ne întărim și apărarea aeriană. De aceea, am decis să constituim în România, alături de Olanda și de alți parteneri internaționali, un hub regional de antrenament pentru piloții români de F-16, dar acest hub va fi accesibil și pentru piloții Aliați și pentru cei ucraineni. Este un rol important, pe care România și l-a asumat aici", adaugă șeful statului.

El a anunțat crearea, alături de Bulgaria, a unui Comandament regional dedicat forțelor speciale, care este deschis Aliaților și partenerilor.

"Am făcut, totodată, încă un pas în consolidarea atenției NATO asupra regiunii Mării Negre, care rămâne de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Comunicatul Final al Summitului se referă la necesitatea monitorizării și a evaluării mediului de securitate din zona Mării Negre. Totodată, menționează, la solicitarea României, eforturile aliate în regiune pentru asigurarea securității, siguranței, stabilității și a libertății de navigație. Este prima dată când Marea Neagră, Marea Neagră propriu-zisă, beneficiază de un paragraf distinct în Comunicatul Final al unui Summit. De asemenea, am participat astăzi la sesiunea inaugurală a Consiliului NATO – Ucraina, la care a fost prezent și Președintele Zelenski. Am discutat extins situația de securitate și perspectivele de integrare ale Ucrainei. Acest nou Consiliu va facilita apropierea de NATO și va permite consultări extinse ca parteneri egali", potrivit lui Iohannis.

Centru de antrenament pentru piloții de F-16, în România

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la finalul Summitului NATO desfăşurat la Vilnius, că apărarea antiaeriană trebuie întărită, arătând că prin hub-ul regional de antrenament pentru piloţii de F-16 care va fi construit în România, alături de Olanda şi de alţi parteneri internaţionali, ţara noastră va avea un rol important.

"Am abordat noi posibilităţi de cooperare în cadrul NATO şi în relaţie cu partenerii Alianţei, pentru a facilita dezvoltarea de capabilităţi şi a industriei de apărare, demersuri care favorizează inclusiv revitalizarea industriei de apărare din România. Trebuie să ne întărim şi apărarea aeriană. De aceea, am decis să constituim în România, alături de Olanda şi de alţi parteneri internaţionali, un hub regional de antrenament pentru piloţii români de F-16, dar acest hub va fi accesibil şi pentru piloţii aliaţi şi cei ucraineni. Este un rol important pe care România şi l-a asumat", a spus şeful statului, la finalul Summitului NATO.

El a precizat că a anunţat la Summit şi crearea, alături de Bulgaria, a unui Comandament regional dedicat forţelor speciale, care este deschis aliaţilor şi partenerilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Iohannis susține că România și-a îndeplinit obiectivele la Summit-ul NATO de la Vilnius: "Alianţa are un răspuns pe măsură pregătit"