Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul nu i-a convins pe profesori, care nu renunță la proteste. Peste 20.000 de oameni sunt așteptați vineri în Capitală

Sindicaliștii din Educație, aflați în grevă de aproape trei săptămâni, anunță că nu renunță la proteste și că vineri vor organiza în Capitală un marș de protest.

de Redactia Observator

la 08.06.2023 , 12:31

„Nu renunţăm la proteste! Peste 20.000 de oameni sunt aşteptaţi mâine, 9 iunie 2023, începând cu ora 11.00, în Piaţa Victoriei! Împreună vom pleca spre Palatul Cotroceni!”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Anunțul vine după ce Guvernul a anunțat că va adopta în ședința de joi Memorandumul pentru Adoptarea unor principii generale în vederea îmbunătățirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ și valorizarea carierei didactice.

„Memorandumul va fi adoptat în ședința Executivului de joi, 8 iunie 2023, și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic”, a anunțat Guvernul.

Vezi și

Ce prevede Memorandumul

Pe acelaşi subiect

În memoradum se arată, între altele, ca măsură propusă: "Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ cu privire la grila de salarizare din familia ocupaţională subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării.

Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023".

O altă măsură menţionată în document are în vedere "stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector 'învăţământ preuniversitar', prin care pe perioada concediului de odihnă, precum şi pentru zilele de concediu plătit, personalul din învăţământ va avea dreptul la o indemnizaţie de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază şi a sporurilor/ indemnizaţiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Guvernul nu i-a convins pe profesori, care nu renunță la proteste. Peste 20.000 de oameni sunt așteptați vineri în Capitală