Video Fraudă cu Ozempic. Medicamentele erau obţinute gratis prin reţete false, iar apoi erau vândute pe Facebook tinerelor care voiau să slăbească
Descoperire-şoc a procurorilor: asistenţi şi medici de la o clinică privată au falsificat peste 700 de reţete, care au fost elibetate de farmacii din Bucureşti şi Ilfov. Tratamentul era destinat pacienţilor cu diabet, însă a ajuns pe piaţa neagră la cei care cumpărau medicamentele pentru a slăbi. Prejudiciul adus sistemului de sănătate din România se ridică la un milion de lei. 13 persoane au fost reţinute.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Slăbiciunile sistemul medical din România au fost amplu exploatate de o reţea de infractori formată, culmea, din medici, asistente şi farmacişti.
"Potrivit cutumei, fiecare medic lăsă la punctul de lucru unde își desfășura activitatea, un exemplar fizic al parafei. Parafele, semnăturile digitale ale medicilor și semnătura electronică extinsă a administratorului clinicii, se aflau în permanenţă în recepția clinicilor, la îndemâna asistenților medicali", a declarat Daniel Nedela, procuror.
Capul reţelei era o asistentă care lucra de mulţi ani într-o clinică privată din Capitală
Profitând de experienţă, dar şi de accesul pe care-l avea la parafele medicilor, o asistentă care lucra în această clinică a prescris, în fals, peste 700 de reţete cu medicamente pentru slăbit. Reţetele erau eliberate mai apoi în farmacii din apropiere acolo unde asistenta şi complicii ei aveau înţelegeri cu doi angajaţi ai lanţului. Medicamentele erau vândute mai apoi pe piaţa neagră.
- Contrabanda cu Ozempic a reţelei din Capitală. Pastilele pentru diabet erau vândute în toată ţara ca metodă de...
- Incendiu la sediul Novo Nordisk, gigantul danez care produce Ozempic. Coloana de fum gri, vizibilă de la 30 de km
- Efectele dezastruoase date de Ozempic atunci când e luat pentru slăbit. Specialiştii spun că poate paraliza...
Medicamentele erau compensate 100% de stat, erau vândute pe reţelele de socializare, iar suspecţii se îmbogăţeau. Beneficiarii nu erau bolnavii de diabet, ci tinere care voiau să slăbească. Schema fraudei a mers la sigur. Asistenta a eliberat reţete nu doar la farmaciile unde avea cunoscuţi ci şi la altele, unde a păcălit vigilenţa angajaţilor. Greşeala acestora a fost că nu au cerut actele de identitate ale bolnavilor.
"Orice farmacist are obligația că atunci când emite un medicament să verifice specialitatea medicului prescriptor și identitatea persoanei care ridică medicamentul. Aceste obligații au fost nesocotite grosolan în fapt de farmaciști. Aceste vulnerabilități au fost cunoscute și exploatate în consecință de către inculpați", a precizat Simona Anghel, procuror.
13 suspecţi au fost reţinuţi. Printre ei, asistenta care era capul reţelei, 8 farmacişti, dar şi administratorul clinicii - medic de meserie, care potrivit procurorilor ştia nu a acţionat.
Reţeaua a funcţionat timp de un an. Într un final casa de asigurări de sănătate a intrat pe fir şi a sesizat parchetul
"Unul dintre medicii din cadrul clinicii a sesizat că în numele său erau emise mai multe astfel de rețete", a spus Ionuț Burlacu, Serviciul Investigații Criminale.
Clinica este încă deschisă
Prejudiciul total se ridică la peste 1 milion de lei. În timp ce unii luau medicamentele pentru a slăbi, bolnavii de diabet au fost puşi pe drumuri pentru tratamentul salvator.
"Este o realitate crudă a zilelor noastre și accentuată în ultima perioadă și aici lucrurile se întâmplă și din cauza faptului că se folosește și pentru scăderea în greutate. Din păcate altă variantă nu există decât fie să persiste până îl găsesc, fie există varianta orală a Ozempicului", a spus Cosmin Pena, medic diabetolog.
Cele patru medicamente prescrise- Ozempic, Rybelsus, Victoza, Trulicity -au indicaţie doar pentru diabet şi sunt decontate de CNAS. Au creat însă o isterie nu doar la noi, ci la nivel mondial pentru că au efecte rapide în pierderea în greutate. Medicii avertizează că luat după ureche, tratamentul poate avea efecte extrem de periculoase.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰