Incendiu la sediul Novo Nordisk, gigantul danez care produce Ozempic. Coloana de fum gri, vizibilă de la 30 de km
Un incendiu de mare amploare era în curs de desfăşurare miercuri în clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, potrivit AFP, citat de Agerpres.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
''Este un incendiu masiv. Avem circa 100 de pompieri pe teren'', a declarat pentru AFP şeful de operaţiuni al pompierilor, Martin Smith, precizând că toate persoanele au fost evacuate din clădirea situată în suburbia Bagsvaerd, la nord de Copenhaga, şi că nu au fost raportaţi răniţi.
Potrivit lui, stingerea incendiului ar trebui să dureze mai multe ore, precizare pe care a făcut-o şi Novo Nordisk într-un comunicat, iar ''fumul nu este toxic''.
Incendiul a izbucnit într-un container de pe un şantier
Incendiul a izbucnit într-un container de pe un şantier de construcţie al grupului şi s-a propagat la acoperişul unui imobil de birouri adiacent, care aparţine de asemenea companiei, a adăugat Smith.
Coloana de fum gri era vizibilă de la o distanţă de 30 de kilometri de incendiu, a raportat agenţia de presă daneză Ritzau. Incendiul s-a produs la mai puţin de o săptămână după cel declanşat pe 16 mai pe un alt şantier al Novo Nordisk, la Kalundborg, şi care nu avut niciun impact asupra producţiei de medicamente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰