Video Controverse după ce TAROM a dat patru avioane la fier vechi. Decizia i-a revoltat pe experții în aviație
Patru avioane TAROM ajung zilele acestea la fier vechi, după ce operatorul național le-a vândut unei companii din Marea Britanie. Imagini cu una dintre aeronavele dezmembrate au ajuns în spațiul public și au atras un val de critici. Specialiștii cred că măcar un aparat de zbor putea fi folosit la pregătirea echipajelor.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Airbusul 318, botezat "Traian Vuia", a fost demontat. Piesele sunt revalorificate, iar fuselajul dus la fier vechi. Două astfel de aeronave au fost făcute bucăţi și aceeaşi soartă o vor avea încă două, după ce TAROM le-a vândut unei companii britanice care se ocupă cu dezmembrări. Decizia i-a revoltat pe experţii în aviație.
"TAROM făcea cei mai mulți bani dacă această aeronava era convertită într-un simulator de zbor pe care mai mulți operatori puteau să îl acceseze. (Unde merg românii să se pregătească?) În foarte multe locuri, pot merge în Turcia, Polonia, dar nu în țară. Foarte puține traininguri se realizează în țară", a declarat Marius Popescu, președinte ACAR.
TAROM susține că dezmembrarea a fost cea mai profitabilă soluție
Reprezentanții companiei cred însă că dezmembrarea a fost calea cea mai profitabilă, după ce avioanele au ajuns la finalul perioadei de exploatare.
- Un Airbus 318 al TAROM, dezmembrat pentru fier vechi, în faţa hangarului de la Aeroportul Otopeni. Explicația...
- Tarom vinde bilete de la 23 euro, începând din 2 decembrie. Care sunt destinaţiile
- Zboruri către cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, de la 199 de euro. Compania care a lansat oferta
"Am văzut tot felul de idei inedite și creative. Trebuie să ținem cont că obiectul de activitate al companiei TAROM este de a furniza servicii de transport aerian și asta face. Decizia economică și logică este de valorificarea lor", a explicat Alexandru Anghel, purtător de cuvânt TAROM.
Suma nu a fost făcută însă publică. Aeronavele Airbus 318 au intrat în flota TAROM în decembrie 2006 şi au fost folosite în special pe ruta de Londra. Piloții cred ca acest lucru era ineficient și mult prea costisitor.
"Practic el nu prea putea să facă faţă decât pentru rute cu un grad redus de încărcare, undeva la 90 de pasageri pe tronson. Ceea ce este foarte puţin. Pentru mine este trist pentru că, fiind pilot, orice avion care pleacă din rândul celor de la zbor creează un gol emoţional. Vor veni celelalte avioane care vor înlocui aceste patru Airbus-uri", a mărturisit pilotul Cezar Osiceanu.
Începând de anul viitor, TAROM va avea două aeronave Boeing 737 MAX 8, pe care le-a achiziționat printr-un contract de leasing.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰