Video Educaţie prin artă, la Festivalul George Enescu din Capitală. Concerte pregătite în premieră pentru copii timp de 2 săptămâni
Festivalul Internaţional George Enescu este în plină desfăşurare în Capitală, iar anul acesta îşi deschide porţile şi pentru cei mai mici spectatori! Patru concerte de muzică clasică, gândite special pentru copii, îşi fac loc pe scena festivalului la această ediţie, în premieră, spre bucuria părinţilor care îşi doresc să introducă în educaţia copiilor şi arta. Operele celebrului Mozart, interpretate de una dintre orchestrele festivalului, i-au impresionat cel mai mult pe cei mici!
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Ingrid Tîrziu, reporter Observator: Zeci de părinţi şi copii au ales să-şi petreacă o duminica în familie audiind muzică clasică.
Dornici să le ofere copiilor o experienţă nouă şi educativă, părinţii vânează oportunităţi noi de dezvoltare pentru cei mici.
Oportunitate unică pentru părinţi şi copii
Părinte: Muzica clasică este un minim de cunoştinţe pe care copiii trebuie să-l dobândească şi este un element important în educaţie.
Organizatorii se bucură de succesul primei serii de concerte dedicate copiilor şi părinţilor şi promit că vor extinde conceptul şi în ediţiile următoare ale festivalului.
Cristina Uruc, director executiv Festivalul Internationaş George Enescu: Ne bucurăm foarte mult că aceste patru concerte destinate pentru familie şi copii se bucură de o participare numeroasă. Prin muzică ne dezvoltăm diferit, ne dezvoltăm multilateral şi aceste concerte au rolul de a educa publicul de mâine, de a-i face pe copii să se dezvolte prin muzică şi să se simtă confortabil în sălile de concert.
Spectacolele dedicate celor mici au loc la Teatru Odeon şi se vor desfăşura şi în următoarele două duminici. Biletele au preţuri pornind de la 30 de lei. Festivalul Internaţional George Enescu îşi va închide porţile pe 24 septembrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰