Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scandal la mormântul lui Avram Iancu, la 151 de ani de la moarte. Între huiduieli și mustrări, unii au uitat motivul adunării patriotice

Comemorarea celor 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu a fost umbrită şi anul acesta de scandal. Peste cinci mii de oameni au venit să îi aducă un omagiu fostului revoluţionar paşoptist, însă unii au uitat la un moment dat motivul adunării patriotice. Simpatizanţii partidului AUR l-au huiduit pe fostul premier Nicolae Ciucă în timpul festivităţii şi au blocat un drum naţional. 

de Redactia Observator

la 10.09.2023 , 20:51

După slujba de comemorare de la biserica din Ţebea, judeţul Hunedoara - acolo unde se află mormântul lui Avram Iancu - discursul lui Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, dedicat eroului naţional, a fost întrerupt de mai multe persoane prezente la eveniment. 

Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului: Venim la Ţebea să cinstim memoria unui simbol naţional. Din păcate, se politizează şi se ajunge la astfel de momente care nu ne fac nici cinste şi nici bine. Niciunuia dintre noi.  

Scandalul nu s-a oprit aici. Înainte de începerea festivităţii, George Simion, liderul partidului AUR şi peste o mie de adepţi, au organizat un protest spontan. Au blocat un drum naţional şi au ridicat un banner uriaş. 

Vezi și

Mai mulţi participanţi la comemorarea de la Ţebea s-au revoltat: "Ar trebui să vă fie ruşine!"

Pe acelaşi subiect

După depunerea de coroane, Nicolae Ciucă alături de Lucian Bode, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi alţi miniştri din guvernul Ciolacu au făcut o baie de mulţime şi s-au fotografiat cu oamenii. Şi la plecare Nicolae Ciucă a fost luat la întrebări de unul dintre membrii AUR. 

- Am fost la Pleniţa acasă la dumneavoastră, când tatăl dumitale era...

- Lăsaţi-l pe tata, că tata e mort. 

- Ştiu, domnule. Dumnezeu să îl ierte. 

- Hai, lăsaţi-mă. 

Anul acesta, la evenimentul comemorativ a fost celebrată şi finalizarea gravării în marmură, lângă mormântul eroului, a testamentului lui Avram Iancu, cunoscut pentru mesajul său patriotic: "Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd Naţiunea mea fericită".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Scandal la mormântul lui Avram Iancu, la 151 de ani de la moarte. Între huiduieli și mustrări, unii au uitat motivul adunării patriotice